Breaking
News
Nenorocirea a avut loc, marţi, chiar în casa familiei din Elkmont, Alabama. Potrivit unui comunicat al poliţiei, victimele sunt: John Sisk (tatăl), 38 de ani, Mary Sisk (mama vitregă), 35 de ani, sora de 5 ani şi cei doi fraţi, unul de 6 ani, celălalt de doar 6 luni.
Trei membri ai familiei au murit pe loc, iar alţi doi au ajuns în stare critică la spital, unde s-au stins în scurt timp.
Citeşte şi Atac armat în SUA. Sunt şapte morţi şi 19 răniţi UPDATE
Stephen Young, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Limestone a declarat pentru CNN că nu se cunoaşte, până la această oră, motivul pentru care băiatul de 14 ani şi-a ucis familia.