Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât în cadrul unei noi şedinţe convocate la Dej, o nouă măsură de limitare şi prevenire a răspândirii COVID-19 la nivelul municipiului. Prin urmare, din data de 7 octombrie masca devine obligatorie în toate spaţiile deschise din municipiu.
„Începând cu data de 7 octombrie, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie de către persoanele cu vârsta de peste 5 ani, astfel încât să acopere nasul şi gura, în toate spaţiile publice deschise din municipiul Dej”, au precizat autorităţile.
De asemenea, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă reaminteşte cetăţenilor să respecte măsurile de prevenire a răspândirii Sars-Cov-2, printre care distanţarea fizică, purtarea măştii şi dezinfectarea mâinilor în mijloacele de transport, purtarea măştii în staţiile de autobuz, în pieţe, în spaţiile aglomerate.