Opel devine primul producător din istoria competiţiei care îşi trece în palmares două victorii consecutive, după ce, la ediţia trecută, Corsa a câştigat trofeul.
„Titlul reprezintă o realizare importantă pentru Opel, demonstrând că două modele lansate consecutiv merită titlul de Maşina Anului în România. După Corsa, noul Astra demonstrează nivelul de performanţă la care producătorul se plasează în prezent şi reuşeşte din nou victoria Opel în această competiţie. Atât deţinerea titlului în prezent, cât şi nivelul concurenţei fac acestă reuşită cu atât mai concludentă„, a declarat Cristian Milea, director general Opel România.
Citeşte şi Piaţa auto din România a avut cea mai mare creştere din UE în noiembrie
Juriul format din 15 jurnalişti auto, a apreciat avansul celei de-a cincea generații Astra în materie de eficiență, confort și dinamică. Meritul îi revine noii platforme, grație căreia noul model este acum mult mai ușor și mai economic. Un alt mare avantaj a fost reprezentat de noua generație de motorizări turbo pe benzină de 1,0 și 1,4 litri cu puteri cuprinse între 105 și 150 CP şi preţuri ce pleacă de la 16.800 euro.
Prețul de pornire al noului Astra în 5 uși este de 15.600 euro, cu TVA, cotaţie aferentă versiunii Selection, în tandem cu propulsorul pe benzină aspirat de 1,4 litri şi 100 CP.
Maşina Anului 2016, Opel Astra, a primit nu mai puțin de 10 calificative maxime de 15 puncte, două notări de 11 puncte şi două de 9 puncte, ceea ce se traduce printr-un total de 190 puncte. Ocupatul locului secund, noul Fiat Tipo, a primit 145 de puncte, cu doar 3 note maxime, în timp ce podiumul a fost întregit de Renault Kadjar cu 107 puncte, dar nicio notă maximă.