Acceleratorul maşinii poate fi „comandat” de o cască dotată cu 14 receptori, care măsoară tipul şi cantitatea de activitate cerebrală a conducătorului auto şi care pot determina nivelul său de concentrare, a explicat Geoffrey Mackellar, cercetător la firma de neuromecanică Emotiv, potrivit Agerpres.
În cadrul testelor, s-a cerut conducătorilor auto să răspundă la telefonul mobil, să schimbe postul la radio, să bea apă sau să citească o carte, pentru ca oamenii de ştiinţă să le poată măsura activitatea cerebrală în cursul acestor acţiuni. Şoferii au condus şi cu 15 km/h ca să le poată fi măsurată activitatea creierului când nu se întâmplă nimic.
Prototipul, comandat de Royal Automobile Club din Australia occidentală, utilizează softuri care îi permit să ruleze când conducătorul auto „este atent şi să încetinească atunci când nu este”, a adăugat Emad Tahtouh de la firma de tehnologie FINCH. Printre datele strânse se numără cele referitoare la frecvenţa clipitului ochilor, timpul cât conducătorul auto priveşte un anumit punct, înclinarea gâtului şi nivelul activităţii cerebrale când fac acţiunile menţionate. Când maşina depistează o scădere a atenţiei, încetineşte viteza şi apoi accelerează când conducătorul auto este din nou atent la drum.
Prototipul nu a fost construit în scop comercial, ci pentru a promova cercetarea în domeniul siguranţei rutiere. „Efectele lipsei de atenţie sunt comparabile cu cele ale vitezei şi ale conducerii în stare de ebrietate ca număr de morţi şi răniţi pe şosele”, a afirmat directorul Royal Automobile Club, citat de AFP.