Maşinile parcate neregulamentar vor fi din nou RIDICATE. Ce prevede proiectul MAI

Ministerul Afacerilor Interne a publicat vineri proiectul de hotărâre de guvern care va reglementa modul în care pot fi ridicate vehiculele staţionate neregulamentar. Potrivit proiectului, doar administratorul drumului poate pune în aplicare măsura ridicării vehiculelor.
Iulian Tudor
25 iun. 2016, 08:34
Maşinile parcate neregulamentar vor fi din nou RIDICATE. Ce prevede proiectul MAI

Proiectul de hotărâre dă dreptul doar administraţiilor publice locale sau administratorul drumului public să pună în aplicare măsura ridicării vehiculelor staţionate neregulamentar.

Aplicarea măsurii tehnico-adminsitrative, în trecut, a cunoscut şi o serie de situaţii excesive, generate de lipsa unor prevederi clare sau chiar de interpretarea greşită a legii şi ignorarea scopului pentru care se realizează ridicarea vehiculului. În acest sens, se propune ca măsura să nu fie dispusă sau să înceteze executarea sa dacă în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane„, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern realizată de Ministerul Afacerilor Interne, potrivit news.ro.

Proiectul nu le mai dă posibilitatea poliţiştilor rutieri sau poliţiştilor locali cu atribuţii legate de circulaţia rutieră să dispună ridicarea vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie care se află în acţiuni de intervenţie sau în misiuni cu caracter de urgenţă, nefiind vorba despre o staţionare voluntară ci de îndeplinirea misiunii.

Transportarea la locul de depozitare se poate face numai cu vehicule specializate, care asigură preluarea în totalitate a vehiculului transportat pe caroseria vehiculului transportor; încetarea operaţiunilor, dacă la vehicul se prezintă conducătorul auto, înainte de iniţierea transportului către locul de depozitare; regula se circumscrie scopului urmărit de legiuitor, şi anume îndepărtarea obstacolului de pe carosabil, şi devine aplicabilă cu condiţia plăţii contravalorii operaţiunii de ridicare; aceasta constituie totodată şi o garanţie că nu vor exista situaţii abuzive, de solicitare a suportării unor cheltuieli care nu au fost efectuate (cele aferente transportului şi depozitării vehiculului)„, se mai arată în documentul citat.

O altă modificare propusă este aceea că nu doar „partea carosabilă” este zona de unde se pot ridica vechiculele ci şi de pe pistele de biciclete sau acolo unde este împiedicată circulaţia în siguranţă a pietonilor.

VEZI AICI PROIECTUL INTEGRAL

DailyBusiness
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Delia a încins internetul filmându-se în ipostaze sexy! „Ți-ai pus silicoane!“
Fanatik.ro
Fructul care e în pericol să dispară. Românii îl adoră și abia așteaptă promoțiile de la Lidl, Kaufland, Auchan, Carrefour sau Mega Image
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are nicio șansă de scăpare. Anunțul venit chiar azi: Trebuie să treacă la următorul nivel
Playtech.ro
Succesiunea și bunurile imobile: cum se face transferul proprietății asupra apartamentelor și terenurilor
DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Adevarul
Un jurnalist britanic a petrecut noaptea alegerilor cu „populiștii învinși ai României”. Cum l-a perceput pe George Simion
wowbiz.ro
Gigi Becali, interviu tăios după acuzațiile lui George Simion. Mesajele secrete pe care cei doi și le-au transmis în privat: "Îl iert, dar nu am ce discuta cu un om ca ăsta"
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
România, pe marginea prăpastiei. Situația e tot mai gravă
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Tinerii între 11 și 26 de ani se pot vaccina gratuit împotriva HPV. Legea a fost adoptată de Parlament
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Celebrul actor a murit în somn
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Nu se opresc problemele pentru Călin Georgescu. Parchetul General dă decizia finală. Ce se întâmplă cu fostul candidat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
Autobuz școlar, spulberat de un sinucigaș. Cel puțin 6 copii au murit, alți 44 sunt răniți grav
Mioara Velicu și Steliana Sima au primit distincții de la Ilie Bolojan. Cum au reacționat când au fost sunate chiar de președintele interimar: ”Eu am rămas încremenită. Am zis că cine știe cine își bate joc de mine” / EXCLUSIV
MediaFlux
Lista scurtă de premieri a lui Nicușor Dan. Se caută cea mai bună variantă și un semn de la PSD
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mozaicurile din Iznik și vizita Papei Leon al XIV-lea: o reîntoarcere simbolică în leagănul creștinismului