MASTERCHEF 2015 LIVE. Prima probă a ediţiei din această seară va pune imaginaţia culinară a participanţilor la încercare. Telespectatorii vor afla în ediţia de luni mai multe informaţii despre cei 24 de concurenţi. Unul dintre aceaştia are un susţinător surprinzător: Regina Marii Britanii. Acesta i-a scris Reginei că este unul dintre cei 24 de concurenţi, iar răspunsul acesteia nu a întârziat să apară. Primul contact al celor 24 de concurenţi cu bucătăria „MasterChef“ îi va lăsa pe aceştia fără cuvinte. Toţi vor avea la dispoziţie timp pentru a inspecta cămara cu preparate sau cămara cu ustensile, precum şi bucătăria. Cutia misterelor revine şi în acest sezon. Prima probă a ediţiei de luni îi va provoca pe cei 24 de concurenţi „MasterChef“ să-şi demonstreze imaginaţia culinară. Timpul scurt pe care îl au la dispoziţie le va pune la încercare îndemânarea sub presiune. Câştigătorul probei va beneficia de insigna de imunitate pe care o poate folosi oricând doreşte pe parcursul următoarelor trei probe. Ediţia de luni va include şi o probă cu un ingredient vedetă care este prezent în Europa încă din 1493, dar şi primul test sub presiune, în urma căruia un concurent va părăsi bucătăria „MasterChef“.
MASTERCHEF 2015 LIVE. Mii de concurenti s-au inscris in aceasta vara la preselectiile MasterChef. Caravana emisiunii a strabatut intreaga tara, echipa MasterChef intalnind persoane pasionate de gastronomie, cu meserii diverse si cu dorinta de a-si urma visul in domeniul culinar, insa doar 24 dintre acestia au reusit sa demonstreze ca merita un loc in cea mai cunoscuta bucatarie din Romania!
In prima instanta, concurentii au avut dificila sarcina de a-i impresiona pe Chef Patrizia, Chef Foa si Chef Adrian Hadean cu preparate care mai de care mai surprinzatoare. Au fost clipe pline de emotie, de adrenalina, dar si momente mai tensionate. Unii concurenti au reusit sa impresioneze prin gustul desavarsit al preparatului, primind sortul de aur care i-a trimis direct in bucataria MasterChef!
MASTERCHEF 2015 LIVE. Odata trecuti de auditii, concurentii au fost repartizati, in functie de numarul de raspunsuri afirmative primite, sa participe la diferite probe eliminatorii. Cei care au primit doua raspunsuri afirmative au participat la testele de indemanare de feliat telina, morcovi, verdeturi si de creat spuma din albusuri de ou. Cei care au trecut de aceste provocari au participat ulterior la prima proba in deplasare, pe malul unui iaz, unde au fost nevoiti sa fileteze pestele si sa-l gateasca. La urmatoarea proba eliminatorie, toti concurentii au ajuns intr-un peisaj pitoresc: la stana. Aici, aspirantii la un loc in bucataria MasterChef au avut de pregatit preparate specifice pe baza de miel sau oaie. Cei care au scapat si de aceasta data de eliminare au ajuns in platoul MasterChef unde au participat la doua probe total opuse. Prima dintre ele a presupus un duel direct, fata in fata, cu un alt concurent. Cei eliminati au primit o a doua sansa fiind provocati sa gateasca, de data aceasta pe echipe, un meniu complet!
MASTERCHEF 2015 LIVE. Claudia Sima, Iuliana Banut, Ana Maria Gisca, Kiki Papadopolu, Adriana Ghita, Adriana Pletosu, Georgiana Prica, Marilena Oprisan, Iuliana Ungheanu, Ana Maria Storociuc, Cristian Georgescu, Marin Vilcan, Iulian Sirbu, Mihai Vladimir Anton, Liviu Balint, Serghei Savin, Claudiu Campan, Florin Arvunescu, Tudor Aposteanu, Cristian Avram, Stefan Pascu, Andrei Voica sunt cei 22 de concurenti care au demonstrat ca merita un loc in bucataria MasterChef. Acestia se alatura lui Tudor Florian Cristian si Victoras Barbu care au reusit sa castige sortul de aur. Tudor i-a cucerit pe jurati cu un tiramisu reinterpretat, cu un plating usor iesit din comun, in timp ce Victoras i-a convins pe Chef Patrizia, Chef Foa si Chef Adrian Hadean cu un preparat din somon, creveti cu spanac sote si piure de avocado servit cu sos olandez si crema de hrean.