Măsură critică luată la Institutul Marius Nasta. O unitate mobilă ATI cu 12 paturi a fost instalată în curtea unităţii medicale

În Capitală situaţia generată de criza sanitară a ieşit de sub control. La Institutul "Marius Nasta" a fost adusă o unitate mobilă de tip ATI cu 12 paturi, destinată pacienţilor cu COVID în stare critică. Măsura a fost luată după ce în unitatea medicală nu mai este nici măcar un pat liber la ATI, iar cererea este foarte mare.
Romania TV
15 oct. 2020, 14:13
Măsură critică luată la Institutul Marius Nasta. O unitate mobilă ATI cu 12 paturi a fost instalată în curtea unităţii medicale

„În urmă cu aproximativ două ore a ajuns şi este în curs de instalare în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” o unitate mobilă tip ATI ce va fi destinată pacienţilor COVID cu forme critice”, spun reprezentanţii instituţiei.

Totodată Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) se ocupă de operarea unităţii mobile.

„Unitatea este venită prin IGSU, care asigură operarea acesteia. Ea este achiziţionată de fundaţia ‘Mereu Aproape’, cu sprijinul fundaţiei ‘Pentru SMURD’. Pe perioada staţionării în actuala locaţie, unitatea va fi sub coordonarea institutului iar personalul va fi alocat prin colaborare DSP – IGSU. Imediat ce instalarea este finalizată şi personalul este alocat, unitatea va fi pusă în funcţiune. Având în vedere dimensiunile tirului pe care este platforma ATI, operaţiunea de plasare în zona stabilită a fost extrem de laborioasă şi a necesitat efort atât din partea echipei IGSU, cât şi a echipei tehnice din Marius Nasta”, se mai arată în comunicat.

 Alexandru Rafila atrage atenţia. Vom avea parte de o creştere alertă la ATI

Alexandru Rafila a atras atenţia că având câte 4-5.000 de cazuri pe zi, numărul pacienţilor va creşte alert. Asta va genera o mare problemă având în vedere că România nu deţine foarte mult echipament pentru Terapie Intensivă.

„Azi începem cu 4, peste 4000. Dacă o să avem în jur de 4000-4500 o să avem o nouă creștere la ATI. Lucrurile astea trebuie oprite. Nu putem asista la blocarea sistemului de sănătate. Se ajunge la victime. Nu putem să așteptăm să vedem 3000 de pacienți la ATI. Nu avem aceste paturi. Nu trebuie să așteptăm ca lucrurile să se întâmple.

O să trebuiască să vedem care sunt sursele cazurilor noi. Discutăm de transmitere comunitară, dar există activități care generează acele cazuri. Acele activități trebuie oprite. Trebuie să vedem. Nu-s importante calculele INSP sau altă instituție. Trendul crescător continuă de ceva vreme.”, spune Alexandru Rafila.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac majoritatea oamenilor atunci când spală șosetele. Cum să le cureți, de fapt
Capital.ro
Numerarul, în pericol. Avertisment pentru românii cu bani cash la saltea: Nu se poate amâna!
Playtech.ro
Schimbarea din apartament pentru care ai nevoie de semnătura tuturor vecinilor. Amenzile sunt uriaşe
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trump a vrut să anuleze vizita lui Zelenski în SUA, dar Macron l-a convins să-l primească
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Prognoza meteo, 28 februarie. Vin ploile în România
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
E oficial! Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la energie și gaze încă 3 luni, respectiv un an
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de mașini noi sau second-hand. Obligatoriu în termen de 30 de zile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Abdullah Öcalan cere dezarmarea PKK și dizolvarea grupului
MediaFlux
Energia electrică se scumpește cu 60%. Hidroelectrica a făcut anunțul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Doar Dumnezeu ne-a salvat!” – Cum am scăpat de un dezastru aviatic la Otopeni, dar riscurile de siguranță rămân