Măsură luată după accidentul din Apuseni. Iniţiativa unor studenţi români va salva vieţi omeneşti

Victimele accidentelor aviatice vor fi căutate cu ajutorul dronelor şi al avioanelor fără pilot. Iniţiativa nu aparţine statului român, ci Asociaţiei X-Project, care va produce pentru companii de telefonie mobilă astfel de echipamente.
Iulian Tudor
18 sept. 2014, 07:53
Măsură luată după accidentul din Apuseni. Iniţiativa unor studenţi români va salva vieţi omeneşti

Prăbuşirea avionului în Munţii Apuseni şi incapacitatea autorităţilor de a localiza epava au reuşit să revolte opinia publică. În timp ce instituţiile statului încă mai caută vinovaţi pentru moartea lui Adrian Iovan şi a Aurei Ion, firmele private au început colaborarea cu Asociaţia Studenţilor şi Inginerilor cu Activitate Tehnico-Ştiinţifică X-Project în vederea producerii unor drone pentru căutarea supravieţuitorilor.

Avem un proiect la care lucrăm pe care l-am propus companiilor de telefonie mobilă pentru localizarea persoanelor folosind telefonul lor mobil. Practic, recepţionăm puterea semnalului, zburăm deasupra unei zone şi putem stabili mai exact poziţia. Un al doilea proiect, care are ca scop căutarea victimelor accidentelor aviatice sau chiar a turiştilor rătăciţi şi pe care îl facem pentru o companie privată, este drona dotată cu o cameră termală, care detectează căldura corpului, urmând să fie disponibil până la sfârşitul anului. Pentru camera termală avem o dronă, cu raza de acţiune de maximum 10 kilometri şi cu durata zborului de 20 de minute”, a declarat Theodor Milian, preşedintele Asociaţiei X-Project, potrivit ziarulring.ro.

CITEŞTE ŞI: Tragedia din Apuseni. Descoperire NĂUCITOARE la locul accidentului, la parastasul lui Adrian Iovan VIDEO

DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Spynews
Bogdan Căplescu, reacție după ce s-a afișat alături de Karmen, în ipostaze apropiate. Ce spune despre împăcarea cu fosta soție
Bzi.ro
Jurnalistă româncă, victima unui caz șocant de abuz! Totul a fost dat în vileag!
Fanatik.ro
Subiecte Română Bacalaureat 2025, ce le-a picat elevilor la real și uman la BAC 2025. Au avut de ales între Ion Creangă şi Ioan Slavici. Update
Capital.ro
Somație de la ANAF. Actul se consideră comunicat chiar dacă nu l-ai citit. Se pune blocaj pe contul bancar
Playtech.ro
Temperatura optimă la care trebuie setat aerul condiționat vara potrivit medicului Vlad Ciurea. Ce greșeală trebuie evitată
DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Adevarul
Cum arată „mâinile Ozempic” observate la unele celebrități. Experții explică efectele nefaste ale produselor de slăbit
wowbiz.ro
„Scoală-te tată, că nu mai pot...” Strigăte de jale la căpătâiul fiului lui Ionel Ganea, înainte ca micuțul să fie dus la groapă! Fostul fotbalist urlă de durere și nu se dezlipește de lângă sicriu
Spynews
Ce spune Karmen Minune despre idila cu Bogdan de la Ploiești: „Fix atunci am divorțat”
Spynews
Bianca Rus iubește din nou. Cine e bărbatul care a cucerit-o iremediabil
Evz.ro
Lovitura primită de Ion Iliescu înainte de a ajunge la Terapie Intensivă
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit carbonizat în propria mașină, pe DN1! Cum s-a produs accidentul
Cancan.ro
Informații de ULTIMĂ ORĂ despre Ion Iliescu! Ce problemă gravă de sănătate are
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Proprietarii de mașini trebuie să se prezinte în service și la RAR. Se omologhează obligatoriu la fiecare 10 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc
stirilekanald.ro
Ion Iliescu, stabil după ce a intrat în stop cardiac. Fostul președinte a fost resuscitat
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
Ajutor lunar pentru plata facturilor la energie. Ministrul Burduja a anunțat decizia
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tentația banului ușor: inteligența artificială promite să te îmbogățească peste noapte