Măsurarea audienţelor TV, în România, se desfăşoară în mod corect şi transpartent

Audienţele TV în România se desfăşoară în mod corect şi transpartent, aceasta este concluzia auditului la care a fost supus Kantar Media, compania cea care face aceste măsurători, potrivit România TV. Contractul pe care Kantar îl are cu Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor expiră la finalul anului 2015, însă participă din nou la licitaţia ce va avea loc în această lună.
Iulian Tudor
02 apr. 2014, 16:04
Măsurarea audienţelor TV, în România, se desfăşoară în mod corect şi transpartent

Serviciul de măsurare a audienţelor TV este efectuat în România, din 2012, de către Kantar Media. Anual, compania este supusă unui audit, iar de data aceasta a fost efectuat de către o firmă din Statele Unite ale Americii.

Am fost în 100 de case. Fiecare avea un aparat de măsurat, asta a fost foarte bine. I-am întrebat pe membrii familiei dacă au fost învăţaţi cum să folosească aparatele de măsurat audienţa şi răspunsul a fost „da” „, a declarat Nick Terlizzi, reprezentantul companiei Ernst&Young din SUA.

Suntem încântaţi de rezultatul auditului prezentat. A fost unul dintre cele mai complexe audituri de specialitate realizate de o companie de prestigiu, care reconfirmă şi certifică faptul că serviciul furnizat de Kantar este stabil transparent, verificat şi verificabil„, a repcizar Liliana Mihăilescu, managing director la Kantar Media Audiences. 

Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor se pregăteşte pentru o nouă licitaţie, în această vară, deoarece contractul actual expiră la finele anului viitor. Kantar Media şi-a anunţat intenţia de a participa la licitaţie.

Spynews
Cum arată părul natural al Biancăi Drăgușanu. Multe femei și-ar dori să îl aibă așa fără niciun efort | FOTO
Bzi.ro
Fiica Iuliei Albu a făcut furori în prima zi de școală! Cum a venit îmbrăcată tânăra
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea un final de an de vis. Berbecii pot da o lovitură financiară. Leii au șansa să-și schimbe viața
Capital.ro
Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a României, se retrage din handbal. Mulțumim, Cristina!
Playtech.ro
Alfred Bulai a ieșit din închisoare! Ce a declarat când a aflat că e cercetat în arest la domiciliu
DailyBusiness
Ministrul Muncii, anunț esențial pentru pensionari. „Este foarte important”
Adevarul
Experiență de coșmar pentru un român care a dat mii de euro pe o vacanță de 5 stele. „Nu pot să cred așa ceva, e șocant”
Spynews
Nuntă în familia lui Sorinel Copilul de Aur! Fratele lui, Adi de Adi, s-a căsătorit. Imagini de la eveniment / FOTO
Spynews
Liviu Vârciu recunoaște că a înșelat-o pe Anda Călin. Cum a convins-o să îl ierte: "Nu pot trăi fără ea"
Evz.ro
Bărbatul care a fost femeie. O poveste de film. Video
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Cancan.ro
ALERTĂ în penitenciar! Ce se întâmplă cu Gabriel Vasiliu, de la Puterea Dragostei, după ce a aflat că soția lui a fost ucisă
Playsport.ro
Cea mai frumoasă sportivă din România s-a retras la 29 de ani și are un job cu totul neobișnuit. Din ce face bani
kanald.ro
Decizie de ultimă oră privind recalcularea pensiilor. Anunțul vine din partea Ministrului Muncii: „Nicio pensie..”
Capital.ro
Ungurii, umiliți. Ungaria a fost pusă la punct de Comisia Europeană: Profită de războiul din Ucraina
StirileBZI
Luxemburgul caută muncitori români. În anumite domenii, salariul este de 6.000 de euro pe lună.
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
"S-a stins o fiinţă atât de dragă" Lacrimi de durere la căpătâiul Denisei, tânăra mămică din Timișoara ucisă la Constanța. Un copilaș de doar 5 ani, rămas fără mamă
substantial.ro
Dronele ucrainene provoacă apărarea aeriană rusă
MediaFlux
AU INTRAT BANII pe CARD! Decizie pentru SENIORI! Vești bune!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...