Măsuri de securitate în Bucureşti, cu prilejul vizitei vicepreşedintelui SUA

Grupul de lucru constituit din reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul Securităţii Naţionale a stabilit vineri principalele măsuri de securitate cu ocazia vizitei în România a vicepreşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, informează un comunicat de presă al Serviciului de Protecţie şi Pază.
Filip Stan
16 mai 2014, 13:45
Măsuri de securitate în Bucureşti, cu prilejul vizitei vicepreşedintelui SUA

Astfel, au fost decise măsurile de securitate în Bucureşti pentru zilele 20 şi 21 mai, care prevăd realizarea unor dispozitive de securitate durabile şi care să asigure buna desfăşurare a vizitei oficiale. Se are în vedere organizarea de evaluări comune ale situaţiei de securitate şi armonizarea măsurilor între instituţiile implicate în organizarea şi buna desfăşurare a vizitei înaltului demnitar la Bucureşti; simulări ale dispozitivelor privind măsurile de securitate instituite în zilele în care se desfăşoară vizita vicepreşedintelui Statelor Unite ale Americii.

Grupul de lucru are în vedere ca măsurile de securitate impuse să nu afecteze buna desfăşurare a activităţilor cotidiene ale locuitorilor din Capitală, neimpunând restricţii majore de trafic rutier.

DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu facă floare. Trucul folosit de multe gospodine care te scapă de această problemă
Capital.ro
Noi informații neștiute despre Călin Georgescu ies la iveală. Dezvăluirea momentului. A spus tot: Turnător
Playtech.ro
Este obligatorie succesiunea dacă există deja un testament? Ce prevede legea în acest caz
DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Adevarul
Un magnat din anii '40 a ales să trăiască doar cu pâine și apă. „Hainele lui, mai simple ca ale ultimului lucrător din uzinele sale”
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Șefa POT, Ana Maria Gavrilă, cu familia în partid
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Sprijin financiar pentru elevii din România. Ce acte trebuie depuse pentru a beneficia de bursă socială
Cancan.ro
Moarte cumplită pentru o tânără de numai 20 de ani. O glumă proastă i-a adus sfârșitul
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Înlocuitorul lui Călin Georgescu. Cine va candida în locul său la alegerile din 2025: Planul B
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Emanuel, ucis în bătaie la 22 de ani, din răzbunare. "Când am ajuns, era deja în comă. Nu au mai putut să...
substantial.ro
Criza foametei globală agravată de înghețarea ajutorului extern din SUA
MediaFlux
Mircea Lucescu ÎN CÂRJE după grava OPERAȚIE! Antrenorul României SE MIȘCĂ GREU VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cu cât se vinde bancnota de 20 de lei, vânată de colecționari. Un exemplar perfect, preț-record