Decizia de instalare a camerelor de supraveghere în centrul oraşului a fost luată de autorităţi după ce în urmă cu aproape două săptămâni a avut loc o crimă de o violenţă fără precedent. Preotul care slujea la biserica din centrul oraşului a fost ucis în biserică cu o lovitură de cuţit în inimă de un bărbat.
Pe lângă cele 20 de camere de supraveghere care vor fi amplasate în centrul oraşului, în Piaţa Unirii şi Grădina Publică, autorităţile se gândesc să mai instaleze astfel de dispozitive şi în cartierele cu risc crescut de accidente.