Măsuri dure pentru românii care nu pot dovedi că locuiesc la adresa din cartea de identitate. Ce prevede noul proiect al MAI

Cei care nu pot dovedi că locuiesc la adresa apărută în cartea de identitate ar putea rămâne fără actul respectiv, se arată într-un proiect de act normativ pus în dezbatere publică de MAI.
Filip Stan
21 ian. 2022, 16:49
Măsuri dure pentru românii care nu pot dovedi că locuiesc la adresa din cartea de identitate. Ce prevede noul proiect al MAI

Proiectul mai interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de zece persoane, în cazul în care ele nu sunt rude.

Cei mai afectați de propunerea Ministerului Aafacerilor Interne ar putea fi cetățenii care locuiesc cu chirie sau în gazdă. Conform proiectului de lege, din declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu, trebuie să rezulte consimţământul acestuia, numărul de persoane care locuiesc la adresă, precum şi faptul că solicitantul locuieşte la adresa declarată.

Declaraţia pe propria răspundere a solicitantului trebuie însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care este specificată existenţa unui imobil cu destinaţie de locuinţă şi faptul că solicitantul locuieşte la adresa declarată.

″În situația în care mențiunea privind stabilirea domiciliului își încetează valabilitatea, lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor anulează actul de identitate”, se arată în proiectul de lege, în care se precizează că deczia va fi luată după ce lucrătorul de poliţie constată faptul că persoana nu locuieşte la adresa la care este înregistrată cu domiciliul”.

În acest caz, persoanele în cauză vor fi îndrumate “să se adreseze serviciului public comunitar de evidență a persoanelor competent, în vederea obținerii unui nou act de identitate”.

Printre altele, conform MAI, scopul actului normativ este de a elimina situațiile în care un număr mare de persoane își stabilesc, în mod fictiv, domiciliul la o adresă, prin limitarea stabilirii domiciliului în situația în care în Registrul Național de Evidență a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa declarată.

Citește și Se schimbă buletinele. Cum arată cartea de identintate „cu cip” pentru care va fi obligatorie amprentarea românilor

Citește și De ce acte ai nevoie pentru schimbarea buletinului. Ce trebuie să faci dacă a expirat, l-ai pierdut sau ţi-ai schimbat domiciliul. Anunţ important pentru toţi românii!

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte