Maya Teodoroiu, propunerea PSD, va fi noul judecător al CCR, aceasta urmând să îl înlocuiască pe Toni Greblă, care şi-a dat demisia.
„Este intr-adevar o mare onoare si oportunitate excelentă pentru orice jurist, orice magistrat acest parcurs catre CCR. Este foarte clar, avem prevederi constituţionale şi legale care spun care este rolul si statutul judecătorului CCR si le voi urma întocmai în litera si spiritul lor”, a spus Teodoroiu.
Aceasta a precizat că îşi va prelua funcţia odată cu depunerea jurământului şi îndeplinirea tuturor formalităţilor.
Întrebată dacă se teme de presiuni, Teodoroiu a răspuns: „Nu mă tem de nimic.”
CITEŞTE ŞI PSD, victorie în plenul Senatului: Simona Maya Teodoriu este noul judecător al CCR
Senatorii au decis, în plen, prin vot secret cu buletine, că noul judecător al Curții Constituționale este Simona Maya Teodoroiu, propunerea PSD.
Aceasta a obţinut 87 de voturi „pentru”, surclasând-o pe Mona-Lisa Neagoe, candidatul PNL care, cu o zi în urmă, primise cele mai multe voturi la Comisia juridică.
Mona Lisa Neagoe a primit în plen 73 de voturi „pentru”, votul demonstrând că PNL nu a reuşit să schimbe majoritatea la Senat.
La şedinţa de plen a Senatului au fost prezenţi 162 de parlamentari din totalul de 168 de senatori.