„Săracu’ de el, dar el când a candidat la Cotroceni, nu avea Dosarul Flota? A uitat! Cine ne dă lecţii despre moralitate şi justiţie. Băsescu? El era cu fundu’ uite aşa, strâns, că avea Dosarul Flota. Şi dacă nu ieşea preşedinte ar fi avut probleme, îşi târâia şi el instanţele. Şi acum ce face, arată cu degetul? Hai sa fim serioşi”, a spus primarul Constanţei, Radu Mazăre.
Preşedintele Traian Băsescu avertiza, la începutul lunii decembrie, că după alegerile paralmentare, el nu va numi nici un ministru care are dosar penal.
„Cei doi lideri ai USL se grăbesc să împartă posturi. Să nu vândă pielea ursului din pădure! Măcar să nu ia banii dinainte. Voi fi extrem de exigent cu privire la cei care au dosare penale. Să nu-şi imagineze că un ministru cu dosar penal va avea ocazia să depună jurământul în faţa mea”, declara Băsescu.