MDRAP: În prezent, în România, sunt în execuţie investiţii în apă şi canalizare de aproximativ 5,71 miliarde de euro

Valoarea proiectelor de investiţii în apă şi canalizare aflate în execuţie în România se ridică, în prezent, la aproximativ 5,71 miliarde de euro, din care 3,4 miliarde de euro prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), a declarat, luni, Sirma Caraman, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).
Filip Stan
23 sept. 2019, 11:44
MDRAP: În prezent, în România, sunt în execuţie investiţii în apă şi canalizare de aproximativ 5,71 miliarde de euro

„Ministerul Dezvoltării Regionale are un rol important în realizarea investiţiilor în România. Guvernul are şi a avut în atenţie implementarea celor două Directive privind apa şi canalizarea şi a luat măsuri pentru a ne conforma acestor directive. A fost constituit un comitet inter-ministerial coordonat de ministrul Dezvoltării Regionale din care fac parte ministerele cu atribuţii: Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Apelor şi Pădurilor. Prioritatea şi scopul acestui comitet este acela de a identifica soluţii şi a lua măsurile care se impun pentru a ne conforma acelor două Directive. În prezent, în România, sunt în execuţie investiţii în apă şi canalizare de aproximativ 5,71 miliarde de euro, din care 3,4 miliarde de euro sunt prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, gestionat de Ministerul Fondurilor Europene, şi aproape două miliarde de euro prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi 0,44 de miliarde prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. La finalizarea acestor investiţii estimăm că procentul de racordare a populaţiei la apă să fie de 80%. Pentru aglomerările de peste 10.000 de locuitori echivalenţi estimăm că procentul de conectare a populaţiei la canalizare, staţii de epurare şi tratare a apei să ajungă la 95-98%, iar pentru aglomerări între 2.000 şi 10.000 de locuitori echivalenţi estimăm un procent între 55 şi 60%”, a menţionat Caraman, care a participat la Forumul Regional al Apei Dunăre – Europa de Est 2019.

Aceasta a adăugat că, în prezent, se află în dezbatere modificarea Legii 241 privind serviciul de apă şi canalizare, pentru care vor fi prezentate amendamente, în zilele următoare.

„Guvernul a acţionat şi pentru îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul serviciului de alimentare cu apă şi canalizare. După cum ştiţi, s-a redus TVA la 9%, a fost modificată Legea 51 privind funcţionarea Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară şi de fuziune a acestora şi posibilitatea fuziunii operatorilor regionali, întrucât eficienţa serviciului de apă şi canalizare se realizează prin operatorii regionali. În prezent, se află în dezbatere parlamentară modificarea Legii 241 privind serviciul de apă şi canalizare prin care, împreună cu Asociaţia Română a Apei, vom prezenta amendamente şi vom prelua toate problemele pe care le aveţi dumneavoastră astfel încât să deblocăm aceste proiecte cu finanţare nerambursabilă şi nu numai”, a spus oficialul MDRAP.

Asociaţia Română a Apei (ARA) organizează, în perioada 23 – 25 septembrie, la Palatul Parlamentului, Forumul Regional al Apei Dunăre – Europa de Est 2019.

În cadrul forumului vor fi o serie de evenimente, precum Conferinţa Regională din Sud-Estul Europei – Water Loss 2019, ExpoApa – expoziţia de echipamente şi tehnologii specializate pentru sectorul apei (aflată la a XXI-a ediţie), seminarul POIM 2014-2020, organizat de către ARA în parteneriat cu Ministerul Fondurilor Europene, workshop-ul economic internaţional, organizat de ARA în colaborare cu Grupul de Specialişti pentru Economie şi Statistică al Asociaţiei Internaţionale a Apei (IWA), şi în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).

Asociaţia Română a Apei promovează politicile din domeniul apei şi strategiile globale în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Spynews
TikTokerul Alin s-a întors la mama fiicei sale după despărțirea de Dana Badea. A recunoscut, cu ochii în lacrimi, că a iubit-o mereu pe Sibel: „A fost viața mea, credeți-mă” / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Cât costă o ciorbă sau un snițel de pui la restaurantul lui Rică Răducanu din Neptun: “Am avut arhiplin”
Capital.ro
Mașinile interzise din 24 august. S-a decis în România: Interes național
Playtech.ro
ȘOC! Mariana Bitang a AJUNS de nerecunoscut! Doamna gimnasticii românești e SCHIMBATĂ total
DailyBusiness
Deciziile de recalculare ajung săptămâna aceasta. Ministrul Muncii: „S-au majorat 83% din pensii!”
Adevarul
Românii nu au dreptul la o moarte demnă. Medic: Ne trebuie testament medical. Pacient: Dumnezeu ne-a dat viață, Dumnezeu ne-o ia
Spynews
Ema Uta, ținta hackerilor! Fosta iubită a lui Alex Bodi cere ajutor de urgență / FOTO
Spynews
Marina Almășan, primul interviu după problemele pe care le-a avut cu fostul iubit, Georgică Cornu: „Să îmi mai spăl puțin creierul”. Destinația în care a plecat vedeta TVR
Evz.ro
Fost câștigător X Factor, ajuns vedetă, în echipa show-ului
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Mega bombă în sport! Ana Bărbosu riscă să piardă medalia din nou! Imaginile video care răstoarnă cazul cu Jordan Chiles, detalii șocante
Playsport.ro
L-a ÎNȘELAT pe fostul jucător din naționala României! Prima ei explicație este INCREDIBILĂ
kanald.ro
Cât costă o porție de hamsie pe litoralul Mării Negre, în minivacanța de Sfânta Maria! Prețurile nu sunt deloc mici
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Adrian Alexandrov i-a rupt inima în două
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Cutremurător! Au murit Dani și Dragoș! Sfârșit crunt pentru băieții de 18 ani
substantial.ro
Sevilia ia măsuri dure împotriva apartamentelor turistice ilegale
MediaFlux
ACCIDENT AVIATIC! 2 AVIOANE s-au BUȘIT în ZBOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...