Meciul dintre Lucian Bute şi Jean Pascal va avea loc la Centre Bell, din Montreal

Meciul dintre boxerul român Lucian Bute, fost campion mondial IBF la categoria supermijlocie, şi canadianul Jean Pascal va avea loc pe 25 mai, la Centre Bell din Montreal, potrivit presei canadiene.
Romania TV
19 mart. 2013, 08:35
Meciul dintre Lucian Bute şi Jean Pascal va avea loc la Centre Bell, din Montreal

Negocierile dintre cele două părţi sunt în curs, iar în perioada următoare este aşteptat un anunţ oficial, după ce anterior s-a vehiculat şi posibilitatea ca meciul să aibă loc pe Stadionul Olimpic din Montreal.

Promotorii intenţionează să facă un mare eveniment din acest meci, săptămâna dinaintea confruntării urmând să cuprindă mai multe întâlniri promoţionale, antrenamentele publice şi conferinţe de presă.

Stéphan Larouche, antrenorul lui Bute, a apreciat că acest meci va fi cel mai mare din istoria boxului în statul Québec şi va avea un impact foarte mare asupra carierei pugiliştilor.

Este vorba de doi campioni mondiali. Nu mai e nevoie de alte comparaţii, va fi cel mai important meci de box din istoria Québecului. Cariera învingătorului va fi propulsată la alt nivel. În cazul nostru, dacă Lucian îi va aplica lui Pascal bătaia pe care o merită, poate duce la un al meci cu Carl Froch”, a declarat Larouche.

În vârstă de 33 ani, Bute are în palmares 31 de victorii (24 prin KO) şi o înfrângere. El şi-a pierdut centura de campion mondial IBF la supermijlocie în mai 2012, când a fost învins de britanicul Carl Froch prin KO tehnic în repriza a cincea, într-o gală desfăşurată la Nottingham (Anglia).

Jean Pascal, pugilist de origine haitiană, are 30 de ani şi este fost campion mondial la semigrea (versiunea WBC). Canadianul a înregistrat în cariera sa 27 victorii (16 înainte de limită), 2 înfrângeri şi 1 egal.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Hidroelectrica, anunț despre costul la energie electrică. Ce se întâmplă de la 1 aprilie 2025
Capital.ro
25 de ani de închisoare pentru Călin Georgescu: Este una dintre cele mai grave infracțiuni
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Propaganda rusă se revarsă în România. Georgescu, apărat feroce
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Călin Georgescu nu are voie să-şi facă alte conturi pe reţelele sociale! Ce alte interdicții a mai primit politicianul după controlul judiciar
Cancan.ro
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată tragedia din Chiajna
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va fi condamnat? Candidatura poate fi anulată: Sigur că nu va mai putea candida!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Keir Starmer cere garanții de securitate din partea SUA pentru menținerea păcii în Ucraina
MediaFlux
Lidia Buble, cum n-ai văzut-o niciodată! Cum arată mama cunoscutei artiste?
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană