Ultimul meci pe care Steaua îl va juca acasă în grupele Ligii Europa, cu VfB Stuttgart, va începe la ora 22.05 şi se va încheia aproape de miezul nopţii, astfel că în condiţiile unui program normal al metroului şi curselor RATB spectatorii care vor fi prezenţi pe stadion ar trebui să se întoarcă acasă cu taxiul. Cum partida este una specială, iar la finalul ei Steaua ar putea obţine calificarea în primăvara Ligii Europa, şi programul mijloacelor de transport în comun a devenit unul special.
Astfel, Metrorex şi-a prelungit programul până la ora 01.00, într-un comunicat al instituţiei precizându-se: „Ultimele trenuri cu călători vor pleca de la capetele de staţii la orele 01:00 pe magistralele 1, 2 şi 3, respectiv pe magistrala 4. În funcţie de numărul călătorilor înregistraţi, Metrorex va introduce trenuri suplimentare pentru micşorarea intervalului de succesiune dintre garnoturi, în scopul satisfacerii în condiţii optime a cererii de transport cu metroul în această perioadă. Trenurile vor veni la perioade de 10 minute„.
De asemenea, şi programul RATB va fi prelungit cu o oră.