Medic cardiolog de la Floreasca: „Patrick Ekeng putea fi salvat. A murit cu zile”

Patrick Ekeng ar fi putut fi salvat, dacă ar fi fost resuscitat atunci când s-a prăbuşit pe teren, declară Gabriel Chiţoiu, medicul care l-a preluat la Spitalul Floreasca.
Filip Stan
11 mai 2016, 07:29
Medic cardiolog de la Floreasca:

Gabriel Chiţoiu a povestit că a reuşit să-i repornească inima lui Patrick Ekeng după 30 de minute, însă miracolul a durat doar câteva momente. Medicul care l-a preluat pe fotbalist la spital spune că şansa acestuia de a trăi a fost pierdută pe gazonul pe care s-a prăbuşit.

Decizie FĂRĂ PRECEDENT a medicilor legişti după autopsia lui PATRICK EKENG. Anunţ OFICIAL al directorului INML

„Ceea ce se ştie şi este elementar pentru toţi cei care au absolvit o facultate de medicină, este că o asltfel de fibrilaţie ventriculară trebuie ca să o salvezi în primele 3-4-5 minute”, a spus Gabriel Tatu Chiţoiu, medic primar cardiolog la Spitalul Floreasca, pentru Antena 3.

BOMBĂ în cazul lui PATRICK EKENG. Fotbalistul ar fi luat un medicament STIMULATOR

Patrick Ekeng a fost preluat de pe gazonb de o ambulanţă după mai bine de trei minute din momentul în care s-a prăbuşit pe teren. În tot acest timp, nimeni nu i-a făcut masaj cardiac. Ambulanţa care asigura serviciile medicale la meci nu avea însă echipamentul necesar pentru resuscitarea unui pacient aflat în stop cardiac.

„Singura soluţie ca să o opreşti este să dai un şoc pacientului respectiv. Trebuie să vină defibrilatorul la tine, nu să fugi tu la defibrilator”, a adăugat medicul Gabriel Chiţoiu.

PATRICK EKENG. Cine era doctoriţa de pe ambulanţa Puls. A fost deja audiată de POLIŢIE

După ce a fost adus la Floreasca, echipa de 10 medici a reuşit să-i repornească fotbalistului inima. Însă trecuse o oră şi jumătate de când acesta căzuse pe teren.

Din păcate, în momentul în care am obţinut acest ritm la care speram, a fost la distanţă mare de apariţia stopului cardiac, timp în care pacientul intră în acidoză, care practic paralizează corpul”, explică medicul cardiolog.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Volkswagen va reduce bonusurile managerilor și salariile vor scădea cu 10% în următorii doi ani
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios