Conform directorului Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Adăscăliţei, cadrele medicale care i-au acordat primul ajutor sunt şi cel care au prelevat probe pentru testarea doctoriţei.
Femeia a fost găsită în stare de inconştienţă în cabinetul său. Medicii au încercat să o resusciteze, însă a fost în zadar. Ulterior a fost confirmat decesul.
„Răspunsul testului PCR a venit marţi seară târziu, după ce a fost recoltat în timpul resuscitării. Testul SARS-CoV-2 a ieşit pozitiv”, a afirmat Adăscăliţei pentru Agerpres.
Direcţia de Sănătate Publică a început o anchetă epidemiologică pentru a stabili persoanele cu care medicul de familie ar fi intrat în contact până la momentul decesului. În plus, urmează să se stabilească cu precizie cauza care a dus la decesul doctoriței.
Numarul de nou infectaţi se apropie de un nou prag psihologic, 9799! Record negativ, 1.092, şi în ceea ce priveşte persoanele internate la ATI. De asemenea, avem 203 decese în ultimele 24 de ore.
Până astăzi, 11 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 324.094 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 218.086 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.799 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.