Medic oncolog: „Durerea de sân NU e cel mai frecvent semn al cancerului mamar!” Ce simptom ar trebui să te trimită la doctor

Cel mai frecvent semn al cancerului mamar este apariția unei tumori la nivelul sânului, tumoare care nu este de obicei dureroasă! Boala însă poate debuta cu roșeață, căldură, edem scurgere mamelonară, modificări ale tegumentelor și areolei sau apariția unei modificări la nivel axilar.
Iulian Tudor
30 oct. 2019, 19:01
Medic oncolog:

Durerea la nivelul sânului, care alarmează pacientele și le face să ajungă la medic, nu este un simptom de cancer mamar. Durerea în cancer apare doar atunci când boala este în stadiu avansat. 

„În practica medicală, la consultații, văd frecvent două tipuri de paciente: cele speriate, care au dureri la nivelul sânului, dar care nu au nimic de fapt, și cele la care se detectează prezența unei tumori care nu este însoțită de durere. Dacă boala este depistată devreme, când tumora are sub 2 centimetri, în stadiul I, atunci supraviețuirea la cinci ani este de peste 95%, iar la zece ani de aproximativ 90%.

Semnul corporal care îţi arată că eşti predispusă la cancer de sân. Fii foarte atentă

În stadiile puțin avansate, tumora e nepalpabilă și nu e însoțită de nicio simptomatologie; ea poate fi detectată numai prin investigații imagistice (ecografie, mamografie). Astfel se pot pune în evidență modificări de câțiva milimetri care sunt fie cancere puțin avansate, fie leziuni care în timp se pot transforma în cancer.

Scopul nostru este să încercăm să diagnosticăm boala devreme, astfel încât să o putem trata cât mai simplu pentru pacientă, cu rezultate foarte bune, inclusiv cu păstrarea sânului. Ne-am specializat de multă vreme în localizarea și tratamentul leziunilor extrem de mici, abia vizibile.

În aceste cazuri, de cele mai multe ori, nu e nevoie de chimioterapie pentru că e vorba de stadii puțin avansate și femeia s-a vindecat, din punct de vedere al tratamentului. Din păcate, de multe ori, boala e diagnosticată târziu și tratamentul devine unul complex”, a explicat Prof. Dr. Alexandru Blidaru, Medic Primar Chirurgie Generală, cu supraspecializare în chirurgie oncologică și ginecologie oncologică.

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Programul Rabla 2025. Anunț important pentru toți românii, mașinile care nu mai pot fi cumpărate cu bani de la stat
Capital.ro
Mașinile care nu mai pot fi revândute. Lovitură pentru proprietari: Riscul va exista întotdeauna
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Crin Antonescu își exprima temerile cu privire la alegerile prezidențiale
MediaFlux
"Zelenski e toxic, otravește tot". Declarații șoc de la un fost premier al României
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă