Descoperire: Medicamentele care scad colesterolul previn orbirea

Anumite picături pentru ochi, concepute pentru scăderea colesterolului, pot preveni una dintre cele mai comune forme de orbire. Apariţia petelor pe retină ce duc la orbire sunt tot mai frecvente în ultimul timp. 
Romania TV
03 apr. 2013, 15:21
Descoperire: Medicamentele care scad colesterolul previn orbirea

Cercetătorii americani au arătat modul în care nivelul ridicat de colesterol ar putea afecta sistemul imunitar şi poate duce la atrofierea sistemului muscular, conform BBC.

Deşi cercetarea este într-un stadiu incipient, testele au fost deja efectuate pe şoareci şi oameni şi au arătat că celulele sistemului imunitar sunt indistructibile atunci când au fost acoperite cu grăsimi.

Medicii de la Universitatea Washington, din cadrul Facultăţii de Medicină au investigat rolul macrofagelor – globulele albe care distrug bacteriile sau diferite particule străine din organism- în tranziţia lor din faza incipientă până la apariţia unei posibile orbiri.

Unul dintre cercetători, Dr. Rajendra Apte, a analizat rolul şi modificarea macrofagelor pe parcursul studiului şi a precizat că „vrem să vedem dacă pierderea vederii este cauzată de degenerarea maculară şi dacă poate fi prevenită cu picături pentru ochi pentru scăderea colesterolului sau alte medicamente care ar putea împiedica acumularea de lipide sub retină”.

Clara Eaglen, de la Asociaţia pentru deficienţe de vedere din Marea Britanie, RNIB, a menţionat că „cercetarea este importantă deoarece reducerea nivelului de colesterol din anumite medicamente ar putea ajuta la prevenirea orbirii în rândul multor persoane”.

În mod clar cercetarea privind cu privire la picăturile pentru ochi cu colesterol poate însemna un mare pas către prevenirea şi tratarea persoanelor care sunt predispuse la orbire. 

Colesterol mărit? Iată la ce trebuie să fii atent

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum să afli dacă tu sau rudele tale aveți acțiuni fără să știți de ele. Ai putea lua dividende de pe urma Cuponiadei din anii 90
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI