Medici și roboți salvează viețile pacienților. Dr. BOGDAN MARȚIAN: ”Nu putem face această meserie fără suflet. Oricât de bine ne-am cunoaște profesia”

Doctor în Științe Medicale, dr. BOGDAN MARȚIAN s-a alăturat echipei SANADOR în anul 2016, fiind în prezent Șef Secție Chirurgie Generală, Director Medical al spitalului și Președinte al Consiliului Medical SANADOR.  Și-a făcut stagiatura în Clinica de Chirurgie Pediatrică de la Spitalul „Marie Curie”, unde a lucrat cu regretatul profesor Alexandru Pesamosca, a urmat medicina generală, apoi laparoscopică și, mai nou, robotică.

„Mi-am dorit să devin chirurg de când eram în liceu. Am început meseria cu profesorul Pesamosca, și încă din vremea studiilor universitare îmi doream chirurgia pediatrică.
Mă loveam mereu de întrebarea dacă aș fi în stare să tai copii. Răspunsul a rămas unul foarte simplu: trebuie să-i facem bine!”.

„Existența mea este legată de cea a pacienților. Este firesc să fie așa și la fel simte fiecare doctor, pentru că tratăm oameni. Fiecare pacient al nostru este unic, sarcina noastră fiind să găsim un echilibru între standard, protocoale și suferința de moment a pacientului.

Medicina împrumută, astfel, conceptul de personal tailor, încercând de fiecare dată să croiască o situație potrivită pacientului.

Înainte de toate, trebuie să înțelegem care este rostul protocoalelor. Sunt construite pe baza experienței a sute de mii de cazuri, pe baza dovezilor științifice medicale, fiind culese din nenumărate studii enunțate de cei mai de vază. ori cei mai credibili specialiști din fiecare domeniu medical și, prin urmare, însumează maximul nivelului de cunoștințe într-un anumit moment.

Pe lângă faptul că aduc informație și cunoștințe celui care le citește și trebuie să le aplice, protocoalele te conectează la ultimele noutăți dovedite a fi eficace.
Mai există o rațiune pentru care se aplică, fără să fie una medicală: protocoale ne apără în fața justiției și împotriva acuzelor care pot fi absolut nejustificate.
Au și rostul de a dovedi că am făcut bine și corect din punct de vedere medical, atunci când vom fi întrebați. Sunt cazuri în care, oricât de corect ai acționat, totul poate fi contestat.

Pacienții mai și mor, oamenii mai și mor. Viața noastră, la un moment dat, se termină, dar, cu ajutorul medicinei, se poate încheia puțin mai târziu. Putem să amânăm decesul, dar toți murim până la urmă.

Când ai o boală care nu poate fi tratată, înseamnă că nu există posibilitate de tratament, iar nu că îmi lipsesc mie aceste cunoștințe.
Protocoalele au un alt avantaj: ne-au învățat că, în special, cancerele trebuie tratate în echipă multidisciplinară”, spune medicul Bogdan Marțian.

„La SANADOR există o comisie oncologică, pe care o numim Tumor board, întrunind mai mulți specialiști din toate ramurile care pot interveni în tratamentul cancerului, și care are rolul de a identifica necesitatea și posibilitatea de tratament, dar, mai ales, identifică ordinea în care trebuie făcute tratamentele, pentru că în cancer este foarte important cu ce începi”.

”Pacienții au boli severe uneori. Noi știm că nu putem face prea multe în cazul lor, dar trebuie să existe aceeași empatie față de ei. Prea multă apropiere în aceste cazuri terminale îi sugerează pacientului că nu există soluție. Trebuie să ne adaptăm fiecărui pacient și fiecărei familii, pentru că sunt situații în care aparținătorii sunt mai dificili decât pacienții.

Nu putem face această meserie fără suflet. Oricât de bine ne-am cunoaște profesia, oricât de buni suntem în practică, oricât de docți am fi, oricât de instruiți, sau oricât de celebri, fără suflet nu putem fi.
Să știți că puțini dintre noi se nasc empatici. Ceilalți trebuie să ajungă la compasiune prin exercițiu. Gândindu-mă retrospectiv la cum eram în tinerețe, să știți că eram destul de rece.

Am devenind empatic practicând și dându-mi seama că, atunci când am reușit să mă apropii mai mult de un pacient, ne-a fost amândurora mai bine.

În meseria noastră încercăm să-i alinăm pe toți și cu medicina, dar și cu vorba. Încercăm să le inducem o atitudine pozitivă, dar una optimist-rațională.
Dacă pacienții au încredere în capacitatea lor de a se vindeca și în capacitatea doctorului de a le aplica cele mai bune tratamente, atunci lucrurile merg mai bine.

Noi nu suntem Dumnezeu. Noi facem ceea ce ar trebui făcut și sperăm întotdeauna să nu greșim. Au fost situații în care m-am întrebat, în fața unui caz care nu mergea bine, dacă am făcut tot ce trebuia, dacă aș fi putut să fac ceva altfel și nu am avut puține nopți în care m-am gândit la pacientul pe care l-am operat ieri, sau alaltăieri și care nu avea o evoluție bună.

Sunt sigur că majoritatea colegilor mei au astfel de introspecții”.

Doctorul CIPRIAN CRISTESCU s-a alăturat echipei SANADOR la 1 ianuarie 2024, fiind coordonatorul Secției de Chirurgie Ginecologică Laparoscopică.

„Specialitatea noastră ne cere să fim în stare de alertă 24 de ore din 24. Din punct de vedere al pacientelor gravide, suntem ca ambulanța.

Și nici nu poate să fie altfel, pentru că noi ne-am confundat viețile cu singura specialitate în care avem doi pacienți într-unul: femeia gravidă și copilul. Suntem singurii medici care ne ocupăm de două vieți: una mică, una mare. De asta este atât de frumoasă specialitatea noastră.”, spune medicul Ciprina Cristescu.

Cum a ajuns la ginecologie? „Mi se trage din anul întâi de facultate. Eram în anul 1997, iar soră-mea mea era gravidă și trebuia să nască la actualul Spital Universitar. Din lipsă de personal, studenții la medicină erau obligați să facă două săptămâni de practică în spitalele din fiecare oraș. Ne-au repartizat pe fiecare secție, ne-au îmbrăcat în halate albe și eram atât de respectați, de parcă n-am fi fost doar studenți, ci deja doctori. Ne strigau tovarășul doctor!, iar noi întorceam capul uitându-ne după un doctor adevărat. Și, încet – încet, învățai meserie, până ajungeai să devii unul”.

PRIMA NAȘTERE
„Prima femeie pe care am asistat-o la o naștere naturală a fost o gravidă care era la al cincilea copil. A adus-o salvarea repede, am pus-o pe masă la camera de gardă și înainte să apuc s-o examinez a tușit de două ori și mi-a trântit copilul în brațe.

Și când am văzut cât de ușor este să naști, mi-am spus că mi-am găsit vocația: mă voi face obstetrician.

A venit Revoluția, am terminat facultatea, am ales obstetrica și am învățat meserie de la maestrul  meu, doctorul Sorin Puia, Dumnezeu să-l ierte! Este cel care m-a ghidat să fac chirurgia minim invazivă laparoscopică, deși nu-mi plăcea deloc.”

Citește mai mult pe QMagazine