Medicii avertizează: „Gabriel Cotabiţă a fost externat, dar POATE MURI în orice clipă”

La 69 de zile de la internarea la Spitalul Floreasca şi transferul pentru recuperare la Spitalul Elias, joi, Gabriel Cotabiţă (59 de ani) a fost externat în stare bună. El va continua recuperarea acasă, însă, potrivit specialiştilor, nu a scăpat de "riscul crescut de moarte subită”. Şansa lui rămâne respectarea tratamentului şi un stil de viaţă sănătos.
Alina Costache
16 iul. 2015, 21:20
Medicii avertizează:

Directorul medical al Spitalului Elias, Dana Safta, a precizat că, din punct de vedere neurologic şi psihologic, starea artistului e net ameliorată, urmând să revină periodic la control. Cotabiţă e asigurat în sistemul naţional şi toate serviciile de care a beneficiat au fost gratuite. El are defibrilator automat pentru prevenirea recurenţei aritmiilor severe.

Primele şase luni sunt esenţiale

Referitor la cazul cântăreţului, conf. univ. dr Tudor Ciuhodaru, doctor în ştiinţe medicale, susţine că „persoanele care au suferit un stop cardiorespirator prezintă un risc crescut de evenimente cardiovasculare ulterioare ce pot merge până la moarte subită de cauză cardiacă”. Şansele ca Gabriel Cotabiţă să aibă o viaţă normală după un astfel de incident depind în mare măsură de etapa de recuperare, dar şi de cauza care a provocat stopul şi de patologia asociată, susţine Ciuhodaru.

Gabriel Cotabiţă a fost EXTERNAT: „Starea lui este ameliorată”

„Primele şase luni sunt esenţiale în refacerea funcţiilor cerebrale deteriorate. Recuperarea totală sau parţială depinde de sediul şi dimensiunea leziunii cerebrale, de comorbidităţile pacientului şi de intensitatea eforturilor care se depun ulterior, iar o treime rămân cu diverse grade de dizabilitate”, a declarat specialistul pentru ziarulring.ro.

Îmbătrânit prematur cu opt ani

Ischemia cerebrală duce la modificări ce pot fi comparate cu o îmbătrânire prematură cu opt ani a creierului, inclusiv în ceea ce priveşte memoria şi viteza de gândire, care sunt funcţiile cele mai afectate, afirmă Ciuhodaru. „Tulburările de comportament şi disfuncţia cognitivă sunt frecvente, la fel ca tulburările de limbaj şi de vedere sau cele motorii. Tratamentul e preponderent farmacologic şi igieno-dietetic, în sensul adoptării unui stil de viaţă sănătos; în principal, vorbim despre dietă, activitate fizică, consum de băuturi alcoolice, fumat, dar şi despre controlul factorilor de risc, precum hipertensiunea arterială sau diabetul zaharat”, a adăugat medicul.

Prin vocea Aelei, familia Cotabiţă le-a mulţumit medicilor şi a cerut din nou discreţie: „Astăzi (joi – n.r.), tata a ieşit din spital. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea echipelor medicale de la Floreasca şi de la Elias. Vă mulţumim, încă o dată, pentru profesionalismul şi toate eforturile depuse în această perioadă. Recunoştinţa noastră e totală. În orice fel de recuperare, sunt esenţiale liniştea şi răbdarea. De aceea, ajutaţi-ne să-i putem oferi tatălui nostru condiţiile optime pentru ca el să revină cât mai curând pe scena publică, lăsând exclusiv în mâinile lui alegerea momentului potrivit pentru prima lui apariţie oficială”. 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre