Medicii de la UPU-SMURD Oradea care demisionaseră au revenit asupra deciziei în urma unui acord cu conducerea spitalului

Cei 40 de medici din cadrul UPU-SMURD Oradea, care demisionaseră pentru că erau nemulţumiţi de modificarea unor sporuri în urma unei hotărâri de săptămâna trecută a Consiliului Local Oradea, au revenit asupra deciziei după ce au reuşit găsirea unor soluţii împreună cu conducerea spitalului.
Alina Costache
09 mai 2018, 15:54
Medicii de la UPU-SMURD Oradea care demisionaseră au revenit asupra deciziei în urma unui acord cu conducerea spitalului

Medicul şef al UPU-SMURD Oradea, Hadrian Borcea, a declarat pentru News.ro, că a decis miercuri, împreună cu colegii săi care au demisionat, să îşi retragă demisiile. „Miercuri la ora 13.00 am decis împreună cu colegii, în urma negocierilor de astăzi cu conducerea spitalului şi în urma convenirii unor soluţii de compromis din ambele părţi, am decis împreună să ne retragem demisiile”, a spus Hadrian Borcea.

El a menţionat că li s-a promis să se revină la modul de acordare a sporurilor de către medicii şefi.

„Ni s-a promis ca revenirea principială în acordarea sporurilor să se realizeze odată cu apariţia noii legislaţii, să nu ne mai trezim cu nişte pseudospecialişti să ne stabilească sporurile, ci medicii şefi să fie implicaţi în această procedură, iar conducerea spitalului a acceptat. Acest lucru ar urma să se întâmple de la 1 mai. Iar pentru luna aprilie, până când intră în vigoare noua legislaţie, se acordă asistenţilor medicali sporul minim pe categoria de spor pe care aveau dreptul, conform hotărârii de guven, printr-un fond de stimulente pe care conducerea spitalului îl va crea”, a explicat Hadrian Borcea.

În 7 mai, toţi cei 40 de medici din cadrul UPU-SMURD Oradea şi-au dat demisia, după ce la sfârşitul săptămânii trecute acelaşi lucru îl făcuse şi Hadrian Borcea, fiind nemulţumiţi de reducerea unor sporuri.

„Nemulţumirea principală este legată de ştergerea dintr-un pix a unui principiu care ne-a făcut să funcţionăm în ultimii 15 ani şi anume motivarea celor care lucrează în condiţii grele. Până în februarie existau şapte sau opt paliere de motivare. Eu stabileam nişte criterii şi se acordau sporuri diferenţiate în funcţie de aceste condiţii grele. De exemplu cel care lucra pe elicopter sau triaj avea sporul cel mai mare, îngrijitoarele de curăţenie aveau sporul cel mai mic. Acest principiu a dispărut, toată lumea primeşte acelaşi spor, fie că este asistentă, fie că este medic, în aceeaşi categorie”, afirma dr. Borcea, care a precizat că sporul a fost plafonat la medici la 22 la sută, la asistenţi la 41 la sută, iar pentru restul personalului auxiliar a crescut.

„Un asistent care lucra pe elicopter avea spor de 100 la sută, acum are spor de 41 la sută. Este o prăbuşire de 60 la sută în condiţiile în care legea salarizării le creşte salariul puţin”, a mai explicat Hadrian Borcea.

El a precizat că acest principiu i-a permis să creeze un echilibru între toate categoriile de persoane.

„Este vorba de principiul acesta, care mi-a permis în ultimii 12 ani de cînd sunt medic şef să creez un echilibru între toate categoriile de persoane. Este un servicu extrem de complex, cu 200 de angajaţi, care trebuie bine echilibrat, iar acest echilibru a dispărut”,a a mai spus fostul medic şef al UPU-SMURD Oradea.

Nemulţumirea medicilor a apărut după ce la sfârşitul săptămânii trecute Consiliul Local Oradea a aprobat reducerea unor sporuri.

Citeşte şi Managerul Spitalului Judeţean Oradea, despre medicii care şi-au dat demisia: Documentul înaintat de protestatari nu respectă legea

DailyBusiness
Prime de 1 Iunie pentru părinți. Companiile din România oferă bonusuri de până la 300 de lei
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Fanatik.ro
Anunț oficial pentru pensionarii cu grupe și condiții speciale. Trebuie să știe neapărat acest lucru, ei sunt românii care pot lua mii de lei în plus la pensie
Capital.ro
Regula obligatorie pentru gunoi. NU se aruncă niciodată. Se predă neapărat. Amendă 1.000 de lei în România
Playtech.ro
Robert Lupu, ucigașul Teodorei, avea mari probleme cu legea. Atacatorul din Cosmopolis avea mai multe dosare penale pentru fapte grave
DailyBusiness
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
Adevarul
Trump a distribuit o teorie conspiraționistă despre Biden: a murit în 2020 și a fost înlocuit
wowbiz.ro
Ce spunea Teodora de la Insula iubirii despre călăul său?! Fosta concurentă a vorbit în emisiune despre relația cu Robert și calvarul prin care a trecut după despărțire. Însă a avut și cuvinte de laudă la adresa lui
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Vreme la extreme în România. Urmează ce e mai rău
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
Două persoane au murit după ce un avion s-a prăbușit în Germania!
Cancan.ro
Gestul care i-ar fi putut salva viața Teodorei Marcu. Cine a sunat-o fix înainte să fie împușcată MORTAL de Robert Lupu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii care au casa la curte NU au voie. Acordul vecinilor este obligatoriu. Trebuie act cu semnătură
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
"A continuat să o urmărească, a zis că vine și o taie pe burtă" Teodora și soțul ei ar fi fost amenințați de Robert Wolf. Au făcut plângeri la poliție, dar totul pare să fi fost în zadar
Moșii de vară 2025. Ce NU trebuie să faci de Sâmbăta Morților și ce se dă de pomană
MediaFlux
Jaful de la Poștă a pus în pericol plata pensiilor! Anunțul Poștei Române privind pensiile din luna iunie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Stațiunea uitată din inima Banatului. Un colț de paradis care refuză să moară