Medicul Adrian Marinescu, despre administrarea celei de-a treia doze de vaccin: „Probabil va apărea destul de repede. Varianta Delta ne interesează foarte mult, apropo de impact”

Adrian Marinescu, medic la Institutul Matei Balş, a anunţat luni că românii se vor putea vaccina din toamnă cu cea de-a treia doză, la care Pfizer şi BioNtech lucrează deja.
George Russo
12 iul. 2021, 20:43
Medicul Adrian Marinescu, despre administrarea celei de-a treia doze de vaccin:

Declaraţia medicului Adrian Marinescu vine în contextul în care Pfizer şi BioNtech au anunţat că au dezvoltat un vaccin împotriva variantei Delta a coronavirusului şi urmează să-i verifice în curând eficienţa.

„Probabil că o să apară destul de repede. Aș face următoarea precizare. Cu o eficiență mai mare, pentru că și variantele actuale de vaccin pot fi folosite cu brio. E vorba de a crește componentele legate de eficiență și de altfel, știți bine că toate companiile producătoare, încă de la început au spus că, la un moment dat, va fi un update care se referă la exact la noile mutații. Acum vorbim de varianta Delta că ne interesează foarte tare, apropo de impact. Cât de probabil este ca această doză să fie de făcut peste tot în lume, inclusiv în România?

De ce? Pentru că vorbim de variante noi și în plus venim și cu o stabilitate mai mare legată de imunitate. Nu ar fi neapărat o problemă legată de doze, eu m-aș gândi, cum ne pregătim pentru situația mai grea și cum reușim să rămânem echilibrați și cu calm, așa cum cred că am făcut în toată pandemia, sau așa trebuia. Să ne gândim că nu contează numărul de infectări. Până la urmă, ne interesează dacă sunt cazuri severe și care presupun spitalizare”, a anunţat Adrian Marinescu, director medical Institutul „Victor Babeş” Bucureşti, la Antena 3.

Adrian Marinescu a comentat şi declaraţia controversată a medicului Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și fost rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, membru al mai multor organizații științifice naționale și internaționale.

Adrian Marinescu: „În ţările care au nivel crescut de vaccinare sunt infectări, dar formele severe sunt rare”

„Vă recomand să citiți integral aceste articole pentru a înțelege că atunci când recomandăm o măsura trebuie în primul rând, să apreciem raportul risc / beneficiu / eficiență. Sunt însă sceptic că decidenții vor înțelege acest lucru și cred că în continuare ne vom închina la «masca noastră cea de toate zilele».

P.S.1 Mulțumesc prietenului meu Tudor Arvinte, profesor la Facultatea de Farmacie din Geneva și cercetător în domeniul medicamentului, care mi-a semnalat unul dintre articole (de unde mi-a venit ideea acestei notițe).

P.S.2 Răzvan Constantinescu a fost printre primii în Romania care a vorbit despre inutilitatea portului exagerat al măștii. Acum este cercetat în multiple comisii de etică și de disciplină. Voi publica săptămâna viitoare punctul meu de vedere cu privire la acest subiect.

P.S.3 Deoarece eficiența vaccinului anti-COVID scade față de variantele delta și epsilon, am luat decizia să mă vaccinez după ce apare varianta omega și va fi fabricat vaccinul eficient pentru toate variantele”, a scris celebrul medic pe Facebook, în data de 8 iulie.

Adrian Marinescu a declarat că nu sunt multe de comentat, iar când se va termina pandemia vom putea evalua beneficiile campaniei de vaccinare.

„Nu cred că e de comentat. Cred că vom ajunge la o concluzie clară. Şi, în momentul în care se va termina pandemia şi vom trage o linie, vom vedea ce a însemnat campania de vaccinare ca etapă. Şi putem să vedem de altfel, în ţările care au nivel crescut de vaccinare: Israel sau Marea Britanie. Acolo este exact ceea ce spuneam. Sunt infectări, dar formele severe sunt rare procentual. Este ceea ce contează. Nu ne pun viaţa în pericol. Până la urmă, de aici ar trebui să plecăm”, a spus Adrian Marinescu.

Citeşte şi: Valeriu Gheorghiţă, anunţ despre revenirea la obligativitatea măştii

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce dobânzi au BCR, BRD, ING, Banca Transilvania sau Raiffeisen la creditul de nevoi personale. Perioada maximă în care trebuie să îl rambursezi
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Ce trebuie să ai în torpedou pentru a evita amenzi de mii de lei. Mulţi şoferi ignoră regula
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colosul din Ungaria a pus ochii pe un sector-cheie din România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Putin a cedat! Pacea de la Vatican dintre Zelenski și Trump a avut succes
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte