Coaliţia de guvernare a decis după o lungă şedinţă candidatul la Primăria Capitalei. Acesta este medicul Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar.
Coaliția de guvernare a decis, luni seară, ca managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Cătălin Cîrstoiu, să fie propus forurilor interne PSD și PNL drept candidat susținut de cele două partide la Primăria Capitalei, conform unor surse din coaliție. Cîrstoiu ar urma să candideze independent. Propunerea va fi dezbătută în filialele de sectoare ale celor două partide, după care va fi făcut anunţul oficial.
Decizia coaliţiei de guvernare privind candidatul unic la Primăria Capitalei urmează să fie prezentată marţi în organizaţiile de Bucureşti ale PSD şi PNL şi apoi să fie făcut anunţul nominal, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu.
„Există o decizie a coaliţiei de a avea candidat unic la Primăria Municipiului Bucureşti şi candidaţi comuni la sectoare, urmând ca această decizie să fie prezentată mâine la organizaţiile de Bucureşti ale celor două partide, urmând ca anunţul nominal să fie făcut, din respect firesc pentru organizaţii, după întâlnirea de dimineaţă”, a precizat Romaşcanu în exclusivitate la România TV.
Chestionat dacă sunt mai mulţi candidaţi pentru Primăria Capitalei sau doar medicul Cătălin Cîrstoiu, Romaşcanu a precizat: „Am spus că avem un candidat unic al coaliţiei şi aşteptăm întâlnirea cu organizaţiile, nu vreau să confirm un nume înainte de întâlnirea cu organizaţiile”.
Întrebat dacă el crede că Gabriela Firea sau Sebastian Burduja vor accepta o altă candidatură, senatorul PSD a răspuns: „Sunt convins că ambii, cel puţin pe Gabriela Firea o cunosc şi îmi doresc să fie aşa şi anume că este un jucător de echipă, iar lucrurile pe care cu cifre le vom discuta mâine să fie acceptate şi să fim o echipă şi de acum înainte”.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, despre medicul Cătălin Cârstoiu, candidat comun PSD-PNL la Primăria Capitalei, că cele două formaţiuni îşi pun toată capacitatea astfel încât echipa pe care o vor anunţa să fie cea care va convinge bucureştenii că merită să fie votată. El a spus că luni coaliţia va anunţa candidatul la Primăria Capitalei, arătând că au nevoie de o persoană care să fie în măsură să coaguleze o echipă, iar medicul Cârstoiu are un anumit grad de notorietate.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat deja că PSD şi PNL nu vor susţine candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei.
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat luni, la Prima News, întrebat dacă l-ar vota pe medicul Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei, că va susţine candidatul desemnat şi asumat de PNL, pentru că asta înseamnă să fii un om de echipă
„Dacă asta va fi decizia finală a PNL, cu siguranţă voi susţine candidatul desemnat şi asumat de PNL, asta înseamnă să fii un om de echipă din perspectiva mea”, a declarat Burduja.
”Eu am venit cu o viziune pentru Bucureşti, de la termoficare până la trafic şi celelalte subiecte importante pentru Capitală. Cele două partide vor discuta şi vor lua cea mai bună decizie pentru că primarul general va trebui să facă echipă şi cu primarii de sectoare”, a mai afirmat el.
„Dorinţa mea pentru Sectorul 1 cu siguranţă este să plece doamna Clotilde Armand acasă, cât mai repede, pentru că a făcut praf sectorul 1 şi la- umplut de şobolani”, a mai declarat Burduja.
„Partidele vor lua cea mai bună decizie, eu sunt preşedinte pe Bucureşti şi nu am vânat niciodată nicio funcţie sau alta”, a completat Burduja, precizând că colegii lui de la Sectorului 1 l-au votat pe George Tuţă ca şi candidat la sector.
Sebastian Burduja a mai spus că nu a avut nicio discuţie cu liderii partidului despre renunţarea la candidatura la Capitală. ”Nu e nicio problemă dacă nu se întâmplă lucrul acesta acum”, a afirmat el. Întrebat dacă ia în calcul o plecare din partid, Burduja a spus: ”Niciodată. Este exclus şi întotdeauna voi respecta decizile colegilor mei, asta înseamnă să fii un om de echipă şi nu cred că poţi să faci politică pentru cetăţeni luându-ţi jucăriile şi plecând. Politica nu este despre politicieni, este despre cetăţeni şi ce putem face noi pentru ei”, a mai arătat Burduja.
Liderul PNL Bucureşti a subliniat că l-a întâlnit pe medicul Cătălin Cîrstoiu la camera de gardă, când a avut o dublă fractură de claviculă, după un meci de fotbal, în urmă cu un an sau doi. ”E un om de bun simţ, aşa l-am cunoscut”, a spus Burduja despre Cîrstoiu. Preşedintele PNL Bucureşti a mai spus că important este din punctul lui de vedere să se genereze această schimbare la Capitală şi Nicuşor Dan să nu continue la Primăria Capitalei.
La ultima şedinţă de joi, liderii PSD şi PNL au decis că la primăriile de sector vor avea candidaţi susţinuţi de ambele formaţiuni, urmând să decidă candidaţii la sectoarele 1, 2 şi 5.
Cătălin Cîrstoiu, în vârstă de 50 de ani, este medic ortoped și este manager al Spitalului Universitar de Urgență București începând din martie 2020. A mai ocupat această funcție în perioada 2009 -2016. Este decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București începând cu anul 2016.
Cătălin Cîrstoiu este căsătorit cu medicul Monica Cîrstoiu, șefa clinicii de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Universitar de Urgență București.
Cum ar putea arăta buletinele de vot la Bucureşti:
PMB: Nicușor Dan (independent, susținut de Dreapta Unită), Cătălin Cîrstoiu (independent, susținut de PSD-PNL), Cristian Popescu Piedone (PPUSL), Mihai Enache (AUR)
• Sectorul 1: Clotilde Armand (USR), Liviu Negoiță (PPUSL), Alexandru Petrescu (PSD, susținut şi de PNL)
• Sectorul 2: Radu Mihaiu (USR), candidat PNL (susținut și de PSD)
• Sectorul 3: Robert Negoiță (independent, susținut de PSD-PNL), Lucian Judele (USR), Vasile Negrilă (PPUSL)
• Sectorul 4: Daniel Băluță (PSD, susținut de PSD-PNL și PPUSL), Paul Ene (USR)
• Sectorul 5: Rareș Hopincă (PSD, susținut de PNL), Vlad Popescu Piedone (PPUSL), Alexandru Dimitriu (USR)
• Sectorul 6: Ciprian Ciucu (PNL, susținut de PSD-PNL), Bogdan Pintileasa (PPUSL), Mihaela Ștefan (USR)