Medicul Gabriel Diaconu: „Am simţit că, indirect, România mie, ca medic, mi-a dat o palmă. Nu o palmă de domnişoară. O palmă cu sete”

Mesajul integral transmis de medicul Gabriel Diaconu românilor:

„Ora este 11:30, când mă apuc din nou de scris. Mi-am început munca de dimineață, în jurul orei 8. Zilele se amestecă unele cu altele, de câteva săptămâni. Ritmul obișnuit de viață s-a dus. Prins din ce în ce mai mult în casă, mi-am găsit refugiu într-o cameră. Ies, din când în când, să mai stau cu copiii. Atmosfera e calmă, râdem, ne jucăm. Dar e tensiune. Se agață mai mult de noi. Simt că ceva e profund altfel decât până de curând. Mai devreme stăteam de vorbă cu un prieten. Nu poate fi vorba doar de moarte, îmi spune, de boală, de medici. Trebuie să vorbim și de ce o să facem după ce trecem prin asta. Ce-o să fim, cum o să fim, dacă avem vreo idee, vreun plan, o viziune pe care să o împărtășim celorlalți.

Fost ministru al Sănătăţii: „Avem aceeaşi curbă statistică, putem ajunge în situaţia Italiei” 

Ideea, îmi accentuează, e că vom îndura și asta. Și-o să ieșim mai puternici. Îi spun de pasiunea mea pentru comportament uman, și de ezitarea mea, ca psihiatru, în fața măsurilor de constrângere. Medical, o înțeleg, este obligatorie. Înțeleg și milităria. Înțeleg și lipsa de echivoc. Da, m-am simțit trișat. Am simțit furie astăzi. Am simțit că, indirect, România mie, ca medic, mi-a dat o palmă. Nu o palmă de domnișoară. O palmă așa, cu sete, fix pe obrazul valorilor mele etice, și morale. Mie România mi-a spus că ce facem, colegii mei și cu mine, zi și noapte de când virusul ăsta nenorocit s-a apropiat de țara noastră, e apă de ploaie. Pistol cu capse. Că, de fapt, e totul o caterincă, și că ne agităm degeaba.

Alte articole

Creștere alarmantă a numărului de cazuri de COVID-19 în iulie. Au fost raportate 11 decese

Marius Şumudică, internat de urgenţă într-un spital din Turcia. Diagnostic teribil pus de medici

Lucrez în țara asta de mulți ani. Mi s-a bătătorit pielea de toate replicile acide, acuzele – corecte frecvent – că medicii români sunt șpăgari, corupți, incompetenți, șmenari, pe pile, plecând de la cazuri punctuale. Mi s-a înroșit mesageria de replici acuzatoare, ba că îi apăr pe doctori, ba că sunt complice cu doctorii, ba că sunt complice cu dracu știe cine. Pare, uneori, că nimeni nu vrea să creadă în bunele intenții ale medicilor. Doar când mai apare câte unul, sau se mai întâmplă câte o șmecherie, răsare steagul medicului erou, salvator, înger, darul și harul lui Dumnezeu, zei pe pământ etc. Nici nu știi de ce să-ți fie rușine mai întâi, că ești ceea ce indienii numesc un spittoon, o scuipătoare pentru drogul mestecat de mulți, sau că te-a pus unul pe scaun și te plimbă prin tot satul.

Păi bine, băi cetățene. Dacă eu sunt bun să îți dau timp din timpul meu, minte din mintea mea, învățare din învățătura mea, dacă eu stau 12 – 14 ore pe zi ca să te pot ajuta mai bine, departe de copii, departe de soție, departe de părinți, de frați, de prieteni, tu ce te gândești că e mai bine să faci? Hai, zi-mi din nou că nu m-a obligat nimeni să mă fac medic. Bine că te-a obligat pe tine să faci pe prostul, sau să râzi la mișto de toată truda noastră. Ce ți-am cerut, fratele meu om, atât de mult, atât de greu? Ți-am cerut să stai cu mine să asculți poveștile de viață ale suferinzilor? Ai tu idee prin ce trec oamenii, sau cât de greu le e, și ce înseamnă perioada asta pentru ei, când fiecare spital, clinică, ambulatoriu sau cabinet riscă să se închidă, să intre în carantină pentru că tu ai fost zmeu, și jupân?

Ți-a cerut vreun chirurg să-i ții depărtătorul în timp ce coase și face hemostază? Te-a luat calfă vreun ambulanțier să bagi vreo țeavă în gât, sau să pui un guler la accident? De câte ori te-ai holbat, frate om, la ce fac camarazii mei când mai e vreun carambol și vă faceți toți mașinile acordeon? Te-ai gândit că unele intervenții vor fi îngreunate, cu armata de doctori la datorie prin spitale unde mor oamenii de pneumonie? De ce să te gândești, că dăunează. Nu-ți fă griji, poți să îți vezi de treaba ta, eu nu scriu pentru tine, scriu pentru mine. Scriu, ca să nu-mi rămână doar mie în cap. E ca în bancul cu Ițic, măcar să ne țină treji pe amândoi noaptea unele griji.