Medicul Irinel Popescu, fost şef al CNAS, audiat la DNA

Irinel Popescu, fost director al Casei Naţionalei de Asigurări de Sănătate a ajuns în această diminaţă la DNA. El a fost pus sub urmărire penală împreună cu alte persoane din fostele conduceri ale CNAS.
Filip Stan
24 mai 2016, 06:58
Medicul Irinel Popescu, fost şef al CNAS, audiat la DNA

Se estimează că, prin contractarea, presupus nelegală, a serviciilor adiţionale, a fost creat un prejudiciu de 16.847.405,96 euro inclusiv TVA (reprezentând diferenţa între valoarea serviciilor facturate de SC HP România SRL şi costul real al acestor servicii de 200 euro/zi-om), bani care ar fi fost plătiţi de CNAS în mod nelegal. Referitor la persoanele responsabile pentru crearea acestui prejudiciu, din actele efectuate de procurori a rezultat că acestea sunt, pe de o parte, angajaţii CNAS care au semnat aceste acte adiţionale şi, pe de altă parte, societatea HP România SRL care, în oferta sa adresată CNAS, a solicitat un preţ supraevaluat şi nefundamentat”, susţin procurorii DNA

Citeşte şi:  Vasile Ciurchea, urmărit penal pentru abuz în serviciu într-un dosar cu un prejudiciu de peste 16 milioane euro

Preşedinţii CNAS de la acea vreme sunt acuizaţi că au ajutat compania HP România să obţină un contract, iar mai apoi să încheie acte adiţionale pentru a învăţa personalul să folosească Sistemul Informatic Unic Integrat. Aşa se face că, în loc să plătească 200 de euro de om, pentru acest serviciu, CNAS plătea de aproape patru ori mai mult.

Actele adiţionale au fost semnate atât de Vasile Ciurchea, cât şi de Irinel Popescu, fără ca procedurile de achiziţie publică să fie respectate, spun anchetatorii.

 

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Teorie halucinantă. Supraviețuitorul din avionul prăbușit nu era de fapt în avion?
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Fructul bogat în potasiu și minerale care ajută la scăderea tensiunii. Se găsește în toate magazinele din România la un preț mic, dar puțini români știu ce beneficii are
Capital.ro
Proprietarii de la bloc NU au voie. Se obține obligatoriu acordul vecinilor. Nu poți schimba în propriul apartament
Playtech.ro
Pericol ascuns în bucătărie: acest aparat provoacă cele mai multe incendii vara. Nu-l lăsa în priză
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul reproș la adresa lui Nicușor Dan în coaliție. „În loc să-l desemneze pe Bolojan premier, a întărit PSD” SURSE
wowbiz.ro
Când intră prima tranșă de bani din 2025 pe cardul de alimente. Voucherele sociale au o valoare mai mică în acest an!
Spynews
Dinu Maxer contrazice zvonurile că și-a schimbat religia pentru Magdalena Chihaia! Ce decizie au luat înainte de nuntă
Spynews
Alex Bodi, prima reacție după ce s-a zvonit că a fost atacat de Gabi Tamaș, prietenul lui Dan Alexa: ”V-au bătut alții femeile”
Evz.ro
Ungaria schimbă regulile jocului. Ce trebuie să știe românii care trec granița
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
kanald.ro
Destin frânt la doar 18 ani. Darius este tânărul care a murit pe loc, în Maramureș, după ce a intrat cu mașina în zidul unei case
Cancan.ro
Informații de ultimă oră despre Traian Băsescu. Ce se întâmplă cu fostul președinte, după operația la inimă
Playsport.ro
Începând cu 20 iunie, UE forțează producătorii: telefonul tău trebuie să reziste la 800 de...
Capital.ro
Se pune limită la apă. Proprietarii de case trebuie să declare cantitatea consumată. Decizia se aplică din 6 august 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Moment decisiv pentru România: Ilie Bolojan face pasul la guvernare
MediaFlux
Şedinţele de spiritism ale Reginei Elisabeta. Caietele cu însemnări au fost arse de Regele Carol I
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Casa Regală britanică e în doliu. A murit prietenul prințului William, viitorul rege e devastat