Medicul Mihai Lucan, acuzat de delapidare, a fost susţinut şi încurajat de politicieni de rang înalt din România

Medicul acuzat de delapidare cu consecinte deosebit de grave şi prejudicierea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, Mihai Lucan, a fost susținut şi încurajat de politicieni de rang înalt din România și chiar de șefii unor instituții prestigioase, precum SIE. Astfel, doctorul Mihai Lucan a fost decorat de două ori de fostul președinte al României, Traian Băsescu, și o dată de Patriarhul Daniel.
Romania TV
27 dec. 2017, 13:12
Medicul Mihai Lucan, acuzat de delapidare, a fost susţinut şi încurajat de politicieni de rang înalt din România

Medicul Mihai Lucan a fost sustinut de mai multe nume grele din politică pe tot parcursul activităţii sale. În luna mai, în 2008, pe vremea când Emil Boc era primar al oraşului Cluj-Napoca, medicul Mihai Lucan l-a operat pentru piatră la rinichi. Interventia a fost de succes, astfel ca în anul 2009 după ce Emil Boc a ajuns premier l-a numit pe Mihai Lucan consilier personal.

În octombrie 2012, la Cluj se sărbătoreau 20 de ani de la primul program european de transplant renal în România. Cu această ocazie, șeful Serviciului Informații Externe de la acea vreme, Teodor Meleșcanu, a avut şi el cuvinte de laudă la adresa lui Lucan.

Mihai Lucan a fost susţinut şi de biserică. Patriarhul Daniel l-a decorat pe medicul urolog pentru activitatea sa. S-a întâmplat în 2012, când Patriarhul Daniel i-a acordat medicului cea mai înaltă distinctie a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală, în semn de apreciere pentru activitatea sa.

Un an mai tarziu, în 2013, Traian Basescu i-a acordat medicului Ordinul National Steaua Romaniei. Decorarea a fost făcută atunci la propunerea fostului ministru al Sanatăţii, Eugen Nicolăescu.

Urologul Mihai Lucan este acuzat de delapidare şi este cercetat sub control judiciar. Pe lângă medicul Mihai Lucan, suspecţi în dosarul privind prejudicierea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, inclusiv prin folosirea unui aparat utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie, aparat care a fost transferat la clinica privată fără acte, conumabilele necesare find achitate tot de institut, mai sunt Valeriu Ciprian, Mihai Lucan Dan şi Emil Fofiu Sânpetreanu, care, potrivit procurorilor au constituit un grup infracţional organizat, în calitate de angajaţi ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, având ca scop însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul institutului., respectiv a serviciilor medicale specifice prestate de către angajaţii acestei unităţi sanitare, în beneficiul clinicii medicale aparţinând SC LUKMED SRL, entitate prin intermediul căreia susnumiţii şi-au promovat interesele. Astfel au fost trataţi 159 de pacienţi, findu-le percepute sume cuprinse între 3000 şi 6.700 euro/intervenţie.

Perioada vizată este începutul anului 2005 – sfârşitul anului 2016, când, prin faştele lor, suspecţii au prejudiciat institututl cu o sumă în cuantum de 5.169.406,91 lei.

Această sumă reprezintă contravaloarea serviciilor medicale constând în determinările anatomo-patologice, a spitalizării unui mare număr de pacienţi şi a materialelor/bunurilor cu destinaţie în domeniul sanitar utilizate în cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

Prima dintre modalităţile efective prin care s-a realizat delapidarea I.C.U.T.R. a constat în folosirea resurselor financiare, materiale şi umane (materiale medicale, reactivi chimici, aparatură specifică, activitatea efectivă de specialitate prestată de către personalul medical, utilităţi, etc.) ale laboratorului de analize din cadrul I.C.U.T.R. care au fost utilizate pentru efectuarea determinărilor anatomo-patologice în beneficiul clinicii aparţinând SC LUKMED SRL fără a se achita contravaloarea serviciilor medicale.

O a doua modalitate a constat în diminuarea cuantumului cheltuielilor reale ocazionate de serviciile de specialitate medicală pe care le presupunea internarea pre şi post operatorie în cadrul I.C.U.T.R. a pacienţilor asupra cărora au fost făcute intervenţii chirurgicale în cadrul clinicii aparţinând SC LUKMED SRL.

.A treia modalitate a constat în utilizarea în cadrul SC LUKMED SRL a aparaturii aflată în posesia Institutului de Urologie, respectiv a unui aparat medical performant marca GALIL utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapia ţesuturilor afectate, activitate ce s-a realizat cu începere din cursul anului 2007 , moment în care reprezentanţii instituluilui şi clinica privată au dispus transferul aparatului în sediul clinicii private fără a se întocmi nici un fel de act, în perioada 2007 – 2013 atât aparatura respectivă, precum şi consumabilele aferente achiziţionate din bugetul I.C.U.T.R. fiins utilizate exclusiv în beneficiul SC LUKMED SRL.

Potrivit procurorilor, în perioada 2007-2009, 159 de pacienţi au făcut obiectul unor proceduri medicale (crioterapie prostatică/renală) în cadrul SC LUKMED SRL cu ajutorul aparatului GALIL, în condiţiile în care sumele necesare achiziţionării kit-urilor necesare utilizării acestuia (ace speciale, heliu, argon) au fost achitate de către Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, iar pacienţilor le-au fost percepute sume cuprinse între 3000 şi 6.700 euro/intervenţie, echivalent în lei, reprezentând atât procedura medicală propriu-zisă, precum şi kit-ul necesar reprezentat de un set instrumentar format din ace speciale + alte consumabile specifice (butelii cu gaze – heliu şi argon), întreg setul constând aproximativ 3.800 euro/ pacient.

Prejudiciul provocat astfel institutului este de 2.763.429,54 lei.

Şapte suspecţi şi alte 30 de persoane urmează să fie aduse la audieri.

Citeşte şi Percheziţii de amploare la Cluj. Vizate sunt persoane suspectate de furt de combustibil din locomotive şi traficarea acestuia

DailyBusiness
Ce opțiuni politice se conturează în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2024
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Ce să bagi în apa în care fierbi ouăle ca să le cureți ușor. Ingredientul care costă în jur de 1 leu va face diferența
Capital.ro
Călin Georgescu, declarații halucinante. Cum s-a întâlnit cu o altă specie și ce spune despre lună și piramide
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Ilie Bolojan este noul lider PNL. Ce înseamnă asta pentru clasa politică
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Greșelile care-ți strică orice tigaie. Trucuri ca să eviți asta
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Prima reacție a lui David Popovici după turul I al alegerilor prezidențiale. Mesajul transmis de sportiv pentru tineri
Cancan.ro
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători, potrivit meteorologilor EaseWeather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
China răspunde la amenințările tarifare ale lui Donald Trump
MediaFlux
DEZVĂLUIRI ȘOCANTE despre CĂLIN GEORGESCU! A RECUNOSCUT legătura cu RUȘII
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro