Medicul Răzvan Constantinescu care a contestat pandemia a fost SUSPENDAT. „Să nu mă contactați nici măcar online în perioada carantinării mele”

Cunoscut pentru afirmaţiile sale prin care contestă pandemia COVID-19, medicul Răzvan Constantinescu, șef lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, este cercetat disciplinar pentru "instigarea pacienţilor la refuzul respectării normelor legate de pandemia de COVID-19". El a fost suspendat de UMF Iaşi, pe durata cercetării disciplinare.
Razvan Mihalascu
09 iul. 2021, 23:39
Medicul Răzvan Constantinescu care a contestat pandemia a fost SUSPENDAT.

Medicul Răzvan Constantinescu care a contestat pandemia nu mai are voie să susțină niciun fel de activitate didactică până la finalizarea integrală a anchetelor aflate în desfăşurare la UMF. Decizia este semnată de rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, prof.dr. Viorel Scripcariu.

Doctorului Constantinescu, care a negat şi existenţa virusului SARS-COV-2,  a vorbit despre dictatură sanitară și a pus sub semnul întrebării vaccinurile, i-a fost interzisă orice interacțiune cu studenți, conform Rfi.ro.

Decizia de suspendare a medicului Constantinescu
foto: Ziarul de Iaşi

Decizia suspendării a fost aplicată după ce Comisia de etică a Universității de Medicină din Iaşi i-a dat un avertisment scris doctorului Răzvan Constantinescu pe motiv că a denigrat imaginea instituţiei. Mai mult,  conducerea Universităţii de Medicină de la Iași a decis că, pentru a participa la activităţile didactice, studenţii şi profesorii trebuie fie să se vaccineze, fie să prezinte rezultatul negativ al unui test.

Medicul Răzvan Constantinescu a declarat că este împotriva vaccinării.

„Se află în stadiu de anchetă disciplinară. S-au mai produs audieri și în scurt timp va fi definitivat dosarul care va fi trimis la Comisia de Disciplină unde se va judeca cazul. După cum știți, Colegiul Medicilor din Comisia de Jurisdicție nu judecă ci doar instrumentează cazul. Cei acuzați au fost audiați!”, a declarat Liviu Oprea, preşedintele Colegiului Medicilor din Iași.

Citeşte şi: Medicul Răzvan Constantinescu: „Nu port mască şi nu mă vaccinez! Virusul SARS-COV-2 este rezultatul unei mâini criminale”

În schimb, medicul Mircea Onofriescu este de părere că Răzvan Constantinescu încalcă Jurământul lui Hipocrate.

„Aceste luări de poziție încalcă Jurământul lui Hipocrate. Medicii trebuie să ajute, să prevină bolile. Medicii trebuie să-i educe pe oameni în timpul unei pandemii. Acești doctori trebuie sancționați. Faptul că UMF Iași a decis sancționarea acestui medic care nu respectă protocoalele și reglementările de ordine interioară e bine. Trebuie sancționat. Acest coleg de-al meu vrea să își facă publicitate pentru că vrea să intre în politică. Este singura explicație rațională pe care o găsesc”, a spus Mircea Onofriescu, conform sursei citate.

Medicul Răzvan Constantinescu care a contestat pandemia a fost SUSPENDAT. Doctorul a ironizat decizia: „Sunt mândru și susțin neabătut măsurile de protecție împotriva pandemiei cu zero cazuri noi”

Referitor la măsura suspendării sale din cadrul UMF Iași, medicul Răzvan Constantinescu a reacționat pe contul său de facebook.

„Tovarăși, trebuie să facem totul pentru a neutraliza elementele subversive, retrograde, care pot influența negativ tânăra generație în procesul de formare a omului nou, care contravin științei, ideologiei, politicii partidului în edificarea societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism, eliminând influențele nefaste burghezo-moșierești pe care aceste elemente antisociale le-ar putea manifesta, pervertind gândirea revoluționară a tinerelor vlăstare ale poporului” – Emil Bodnăraș, vicepreședinte al Consiliului de Stat (1967-1976)

Sunt mândru și susțin neabătut măsurile de protecție împotriva pandemiei cu zero cazuri noi, în special interzicerea interacțiunii on-line cu cei care sunt nevaccinați și conspiraționiști. Sunt de acord cu îndepărtarea elementelor reacționare din procesul didactic și mă supun obedient deciziei conducerii până la reeducarea și reabilitarea mea ca membru de nădejde al comunității academice”, a scris medicul Constantinescu.

El și-a însoțit mesajul și de un „Motto”:

„Învățământul are misiunea de a asigura însușirea de către tinerele generații a cunoștințelor științifice, tehnice și culturale, a deprinderilor necesare exercitării unor profesii utile societății, formarea lor în spiritul concepției materialist-dialectice și istorice despre natură și societate, al umanismului socialist, al ideologiei și politicii Partidului Comunist Român, al principiilor eticii și echității socialiste, cultivarea în rândurile acestora a dragostei față de patrie, partid și popor, față de idealurile de pace și progres social.” (Legea educației și învățământului nr. 28 din 21 decembrie 1978).

Citeşte şi: A treia doză a vaccinului Pfizer ar putea deveni realitate. UE face pregătiri pentru imunizarea populaţiei

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor avea 3 luni de neuitat. Începe o perioadă în care visele devin realitate
Capital.ro
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cele mai fanteziste zodii. Transformă totul în realitate
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
kanald.ro
Tragedie la ISU Prahova! Un pompier și-a pierdut viața după o explozie în timpul unei intervenții
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru proprietarii de case și apartamente. Se trimit notificări. Aveți la dispoziție 10 zile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025. Când dăm ceasurile înainte cu o oră. Vom dormi cu o oră mai puțin
MediaFlux
Pensii tăiate începând cu luna aprilie? Anunțul Guvernului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Uleiul de ricin, soluția miraculoasă pentru a avea abdomenul plat !?