Medicul şpăgar de la Spitalul Militar, cercetat în libertate

Şeful secţiei de Cardiologie de la Spitalul Militar, prins în flagrant când lua mită pentru a opera, rămâne în libertate.
Romania TV
27 sept. 2013, 10:51
Medicul şpăgar de la Spitalul Militar, cercetat în libertate

Magistraţii de la Tribunalul Militar au respins recursul formulat de procurorii anticorupţie la decizia privind cercetarea în libertate a colonelului doctor Iancu Mocanu, care a pretins 2.000 de euro pentru a efectua o operaţie pe cord şi care apoi a explicat că gestul său a fost unul moral, menit să-i asigure un nivel de trai potrivit statutului său.

Colonelul doctor Iancu Mocanu a fost prins în flagrant de procurorii DNA în timp ce primea mită 2000 de euro, iar apoi, în urma anchetei, asupra lui s-au găsit mai multe plicuri cu bani, primite de la cei pe care i-a consultat.

Mai mult, anchetatorii au depus la dosar şi mai multe înregistrări telefonice cu medicul care negocia mita cu viitori pacienţi.

Avocatul medicului neagă acuzaţiile şi susţine că Iancu Mocanu este nevinovat. „Prima concluzie e că nu e o luare de mită, cel puţin prin pretindere ca expresie a condiţionării actului medical. Puteau să pună 10.000, din moment ce nu e nicio dovadă că s-a pretins o anumită sumă de bani, nici măcar că s-ar fi pretins o sumă de bani. 05.41

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Codul Numeric Personal (CNP). Anunț pentru toți românii cu buletin. Se atribuie un nou CNP
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Nu e o glumă! Ce a putut să cumpere o româncă stabilită în Spania, cu doar 50 de euro, dintr-un supermarket local
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Maghiarii dau lovitura în inima Transilvaniei: Acum ori niciodată! Decizie din 9 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Traian Băsescu avertizează: Ucraina ar putea capitula fără sprijinul SUA
MediaFlux
Șoc mondial: Trump redesenează lumea și îl amenință direct pe Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă