Mel B, membră a trupei Spice Girls, spitalizată de URGENŢĂ. Cântăreaţa şi-a pierdut complet vederea la ochiul drept

Cântăreaţa britanică Mel B, membră a trupei Spice Girls, a fost spitalizată de urgenţă, la Londra, după ce şi-a pierdut complet vederea la ochiul drept, potrivit Daily Mail.
Iulian Tudor
20 mai 2019, 10:19
Mel B, membră a trupei Spice Girls, spitalizată de URGENŢĂ. Cântăreaţa şi-a pierdut complet vederea la ochiul drept

Potrivit publicaţiei britanice The Sun, Mel B, în vârstă de 43 de ani, a fost internată în spitalul Moorfields din Londra vineri, scrie mediafax.ro.

Din fericire, în urma unui tratament, cântăreaţa şi-a recăpătat vederea la acel ochi, iar un purtător de cuvânt al grupului Spice Girls a transmis că „totul este sub control”.

Citeşte şi Dezvăluire EXPLOZIVĂ! Idilă între două componente ale trupei Spice Girls. Cine s-a iubit pe ascuns în perioada de glorie a formaţiei

În urma unei intervenţii chirurgicale suferite în urmă cu 20 de ani, Melanie Brown şi-a pierdut vederea la ochiul stâng, motiv pentru care problema medicală recentă a speriat-o foarte mult.

Trupa Spice Girls va demara o serie de 13 concerte pe 24 mai. Victoria Beckham nu va lua parte însă la turneu, care va debuta la Dublin, în Irlanda, pe 24 mai.

Formaţia Spice Girls, creată în 1994, a cunoscut succesul după lansarea primului single, „Wannabe”, în 1996, acesta situându-se pe primul loc în topurile muzicale din 30 de ţări. Albumul de debut, „Spice”, a fost vândut în peste 31 de milioane de copii la nivel mondial. Acesta este, de altfel, cel mai bine vândut album al unui grup muzical feminin din istorie.

Astfel s-a născut un fenomen internaţional similar Beatlemaniei, „Girl Power”.

Pe 31 mai 1998, în plin turneu, Geri Halliwell a anunţat că va părăsi trupa. Cele patru membre rămase – Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton, Melanie Chisholm – au lansat un al treilea album în 2000, „Forever”, iar trupa s-a destrămat în februarie 2001. Ultimul album de studio al trupei, „Forever”, a avut mult mai puţin succes decât primele două, în parte din cauza schimbării genului muzical abordat, din pop adresat adolescenţilor înspre R&B.

În 2007, cântăreţele s-au reunit pentru o scurtă perioadă de timp, pentru turneul „Return of the Spice Girls”, care s-a bucurat de un enorm succes.

De asemenea, Mel B – Scary Spice, Victoria Beckham – Posh Spice, Emma Bunton – Baby Spice, Geri Halliwell – Ginger Spice şi Melanie C (Chisholm) – Sporty Spice s-au reunit pentru un scurt recital în anul 2012, la ceremonia Jocurilor de Vară de la Londra. Mai târziu în acelaşi an, un musical, „Viva Forever”, a avut premiera în capitala britanică.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Motivul pentru care nu trebuie să bei cafea sau ceai în avion. Te vei gândi de două ori înainte să mai faci asta
Capital.ro
Nu te vom uita! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă a făcut accident vascular cerebral
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Greva minerilor care l-a cutremurat pe Ceaușescu. Cum s-a schimbat Valea Jiului, după epoca de aur a cărbunelui VIDEO
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Chiftele cu dovlecei și telemea. Rețeta care vă face să uitați de carne
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Mutu și-a băgat soția la înaintare! Masculilor le-a stat ”ceasul” chiar în buza mării: și-a făcut apariția Sandra, într-un minuscul costum de baie!
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Prețul carburanților pentru ziua de luni, 29 iulie 2024: Carburanții au înregistrat o nouă ieftinire. Cât costă un litru de benzină?
Capital.ro
Ordin UE, obligație în România. Decizie pentru cine stă la bloc. Se trece pe zero
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
stirilekanald.ro
Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani a murit, fata și-a pierdut un picior. La volan era un adolescent de 16 ani
substantial.ro
Președintele venezuelean Nicolas Maduro a câștigat un al treilea mandat cu 51% din voturi
MediaFlux
LOVITURĂ pentru PENSIONARI! NU se dau BANI ÎN PLUS
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!