Membru al „Academiei infractorilor”, preluat din Londra şi adus în ţară

O escortă a Poliției Române a preluat din Londra și a adus în țară un bărbat din județul Bacău, cercetat pentru infracțiuni din sfera criminalității organizate și contra patrimoniului, a informat marți IGPR, potrivit Agerpres.
Romania TV
12 sept. 2017, 05:15
Membru al

„În urma cooperării polițienești internaționale cu autoritățile judiciare din Marea Britanie, ieri seară, 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională — I.G.P.R. au efectuat o misiune de preluare, sub escortă, a unui bărbat, de 53 de ani, din județul Bacău. Pe numele său, Tribunalul București — Secția I Penală a emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat, complicitate la tâlhărie calificată, respectiv favorizarea făptuitorului”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Poliția Română.

Conform acestuia, în fapt, în cursul anului 2011, bărbatul ar fi aderat la un grup infracțional, format din cetățeni români, majoritatea din județul Neamț. Membrii principali s-ar fi ocupat de recrutarea și coordonarea altor membri executanți, pe care i-ar fi determinat să se deplaseze în străinătate, pentru a comite tâlhării din magazine de bijuterii.

În perioada 2011-2014, bărbatul în cauză s-ar fi ocupat de recrutarea și transportarea membrilor din județul Neamț, precum și de transportarea, pe teritoriul diverselor țări europene, a bunurilor furate.

De asemenea, românul era urmărit și de autoritățile germane, în baza unui mandat european de arestare, fiind cercetat pentru comiterea, în 2015, a  opt furturi, prin folosirea ilegală de carduri, precum și sustragerea, în mod ilicit, a unor bani în detrimentul mai multor persoane. 
  
Ca urmare a schimbului de informații efectuat de Poliția Română, prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. — I.G.P.R., cel în cauză a fost arestat în Marea Britanie, la data de 14 august a.c., potrivit comunicatului de presă.

DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Gică Hagi, oprit şi înconjurat de Poliție în trafic chiar de ziua lui! Ce a urmat depășește orice imaginație. Video
Capital.ro
Călin Georgescu e demolat. Verdictul la care nu se gândea niciodată: Praf ne-am făcut
Playtech.ro
Laura Vicol, gest disperat înainte de a fi arestată. Ce a făcut de faţă cu toată lumea, nu se mai...
DailyBusiness
Angajări pe bandă rulantă la McDonald’s. Iată ce salariu se oferă și care sunt beneficiile
Adevarul
Misterul bombelor atomice pierdute prin oceane. O singură astfel de armă are un randament de 3.8 megatone
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Vine ce e mai rău în această iarnă. România, lovită din plin
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Digi RCS-RDS, anunțul începutului de februarie. Oferă acest smartphone de ultimă generație tuturor abonaților din România
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu nu va fi lăsat să candideze! Decizia CCR pe care o așteaptă toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
VIDEO Păcălită pe Facebook, a furat seiful familiei. "M-a amăgit și m-a fraierit. Regret enorm"
substantial.ro
Patru tineri suspectați de vandalizarea a sute de vehicule în Germania, anchetați pentru legături cu Rusia
MediaFlux
SUSPENDAREA lui IOHANNIS, votată în Parlament! Informația momentului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol