Membru CNA: Actul justiţiei este transformat în scandal mediatic pentru a obţine rating

Valentin Jucan, membru al CNA, solicită Consiliului clarificarea aspectelor care țin de modul de difuzare a imaginilor cu persoane aflate în reținere sau arest, prevăzute în articolul 42 al Codului de reglementare a conținutului audiovizual, despre care spune că "nu au fost respectate și aplicate niciodată".
Iulian Tudor
09 iun. 2016, 17:29
Membru CNA: Actul justiţiei este transformat în scandal mediatic pentru a obţine rating

Solicitarea sa intervine în contextul în care, joi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat, în dosarul Popovi contra Bulgariei, faptul că imobilizarea unei persoane în cătușe și plimbarea acesteia prin fața presei constituie un tratament degradant, interzis de articolul 3 al Convenției. În această speță a fost analizată procedura după care se poate înregistra video și difuza reținerea unei persoane, iar instanța europeană a apreciat că difuzarea acestor imagini reprezintă ingerință în dreptul la viață privată, drept consacrat de articolul 8 din Convenție, a menționat Jucan, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

În acest context, formulez în nume propriu și solicit public CNA, clarificarea aspectelor care țin de modul în care astfel de imagini pot fi difuzate, cu atât mai mult cu cât prevederile articolului 42 din Decizia 220 a CNA nu au fost respectate și aplicate niciodată. Totodată, consider că posturile de televiziune au datoria de a citi cu atenție hotărârea Curții și de a-și însuși decizia acesteia, ținându-se cont de faptul că această măsură se constituie în precedent. Față de cele menționate, este de concluzionat faptul că România se poate situa în procese similare, cu atât mai mult cu cât actul justiției este, de prea multe ori, transformat în scandal mediatic cu scopul de a obține rating sau influență politică„, a afirmat Jucan.

Articolul 42 din Decizia 220/24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual prevede: „(1) Este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane aflate în stare de reținere sau arest, fără acordul acestora. (2) Este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane executând o pedeapsă privativă de libertate, cu excepția situațiilor în care acestea demonstrează încălcări ale unor drepturi sau există un interes public justificat. (3) Imaginile și/sau înregistrările cu persoane aflate în stare de reținere, arest sau care execută o pedeapsă privativă de libertate nu trebuie prezentate într-un mod excesiv și nerezonabil. (4) În cadrul programelor audiovizuale nu pot fi oferite, direct sau indirect, recompense și nu pot fi făcute promisiuni de recompensare a persoanelor care ar putea depune mărturie în instanțe judecătorești”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Apare un nou permis de conducere. Noi reguli pentru toți șoferii din UE. Se vor aplica și în România
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Nativii care trec printr-o perioadă de vis. Totul le merge din plin
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Informație pentru cei care stau la casă. Se aplică neapărat în fiecare curte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație