„În conformitate cu prevederile legale în domeniu, unităţile de învăţământ sunt cele care întocmesc statele de personal şi de plată şi le transmit inspectoratelor şcolare spre validare, iar acestea din urmă transferă sumele pentru plata salariilor către unităţile de învăţământ. Astfel, plata salariilor se realizează de către fiecare unitate de învăţământ în parte, pe baza statelor validate”, arată MEN, într-un comunicat de presă.
Secretarii de stat din Ministerul Educaţiei Naţionale s-au întâlnit joi dimineaţă cu reprezentanţi ai cadrelor didactice, acestora din urmă fiindu-le explicate motivele care au condus la întârzierea plăţii unei mici părţi din salariile angajaţilor din învăţământul preuniversitar, ele fiind legate de upgrade-ul realizat la platforma de salarizare, menţionează sursa citată.
Totodată, la solicitarea reprezentanţilor cadrelor didactice de suplimentare a numărului de posturi din inspectoratele şcolare judeţene, reprezentanţii MEN au răspuns că au analizat fiecare caz în parte şi că vor face demersurile necesare pentru optimizarea funcţionării inspectoratelor pe zona de contabilitate-salarii.
S-a convenit ca, pe viitor, reprezentanţii MEN şi cei ai cadrelor didactice să se întâlnească „ori de câte ori este nevoie pentru a răspunde eficient la problemele ce pot apărea”, susţine sursa citată.
A doua lună consecutiv când dascălii nu îşi primesc banii la timp