Mandache a relatat că, împreună cu Mihai Răzvan Ungureanu a cântat şi la nunţi, dar şi la spectacole susţinute pe la întreprinderi. „Avea talent, venea la repetiţii, prindea foarte repede ce trebuia făcut la nunţi şi spectacole. Era foarte bun, mai bun ca alţii. Pe atunci nu se ştia că o să fie prim-ministru”, a spus Mandache.
Ungureanu cânta la chitară bas, Mandache spunând că se câştiga la o nuntă, câteodată, până la 800 de lei. Cât priveşte repertoriul, lăutarul spune că se cânta muzică populară, rock’n’roll, dar şi manele. „Nu te numeai lăutar dacă nu cântai şi cântece de petrecere”, îşi aminteşte Mandache precizând că avea în repertoriu şi piese mai dificile – Ciocârlia sau fragmente din „Rapsodiile române” ale lui George Enescu.
Cei doi nu s-au mai întâlnit de la vara petrecută pe la nunţi împreună, dar lui Mandache i-ar face plăcere să se întâlnescă din nou cu pupilul său din domeniul muzicii. „Mi-ar plăcea să mă întâlnesc undeva la o petrecere, la o seară de remember”, a mai spus Mandache.
Mandache e foarte mândru că familia sa a ajuns la patru generaţii de muzicieni, începând de la sfârşitul secolului XIX. Înclinaţiile artistice ale familiei nu se rezumă doar la domeniul muzicii. Astfel, actriţa Rodica Mandache este vară cu Petrică Mandache, iar lăutarul are un fiu care este pictor.
Prezent în studioul emisiunii „Ultima Oră”, de la România TV, fostul preşedinte al CJ Dâmboviţa, Florin Popescu, a mărturisit că l-a auzit pe Mihai-Răzvan Ungureanu cântând la una din reuniunile aleşilor locali ai PDL la care şi-a făcut apariţia şi fostul prim-ministru. „Mihai-Răzvan Ungureanu a cântat melodii din cenaclul ‘Flacăra’, cu un primar de la Olt (…) L-am văzut cu ochii mei cântând şi chiar e foarte talentat”, a spus Florin Popescu.
Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, într-un interviu acordat revistei „Kamikaze”, era lăutar la nunţi, în tinereţe. Fostul şef al spionilor avea şi repertoriu preferat: „Se mărită Mona mea” şi „Cenuşăreasa”.
„Perioada mea boemă începe după 18 ani. Ajunsesem să cînt şi la nunţi şi în restaurante. Nu cu formaţia, ci cu un om pe care l-am apreciat enorm, Petrică Mandache, rom, instrumentist, cel mai slab om pe care l-am văzut în viaţa mea. Avea nişte mîini însă absolut fermecate, pe ce punea mîna se transforma în instrument. De la el am învăţat tehnici de bas”, spune Mihai Răzvan Ungureanu
Toate acestea pentru a câştiga un ban în plus. „De la nunţi cîştigam cîteva sute de lei. Trebuia să am grijă să nu afle părinţii, dar aveam bani de buzunar. Cîntam din repertoriul Azur, ‘Se mărită Mona mea’, ‘Cenuşăreasa’, acelea erau deliciul, că nu mergeam să cînt Beatles”, îşi aminteşte preşedintele Forţei Civice.
Armata a fost şi ea presărată cu momente muzicale. „Am cîntat şi în armată, pe care am făcut-o la Cercetare în adîncime, divizia a zecea din Constanţa. Săream gardul unităţii şi mă duceam să cînt la Restaurantul Boema, în weekend, mai ales. Mă dădeam după cortină ca nu cumva să mă vadă ofiţerii şi subofiţerii care îşi scoteau soţiile seara la restaurant”, spune fostul premier.
Concertele din adolescenţă, când cânta un rock mai săltăreţ, au fost însă memorabile pentru părinţii săi. „Părinţii mei au fost la unul, mama s-a înspăimîntat, şi nu uit niciodată locul pe care l-a avut cu noi ţopăind pe scenă, cu toată sala de la Casa de Cultură a Tineretului din Iaşi în aer, cu liceele din Iaşi urlînd şi tropăind de plăcere”, a rememorat Ungureanu.