Mesaj emoţionant al mamei poliţistului Gigină, la 8 luni de la moartea sa

La opt luni de la moartea polițistului Bogdan Gigină, mama sa, Carmen, nu pare să se fi consolat cu pierderea fiului său.
Iulian Tudor
15 iun. 2016, 09:19
Mesaj emoţionant al mamei poliţistului Gigină, la 8 luni de la moartea sa

Femeia a scris un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook, scrie click.ro. „Când te-am născut, ne-am abonat la viitor. Când te-am atins, am renăscut. Când m-ai privit, Dumnezeu mi-a fost mai aproape ca oricând. Când mi-ai zâmbit, întregul univers mi s-a cuibărit în inimă. Când m-ai strigat, toată muzica lumii a încăput în două silabe. Când ai crescut, ţi-am potrivit zâmbetul pe cărare să ţii drumul drept. Când mă uit la cer, spun doar atât: Doamne luminează-i calea copilului meu, odihneşte-i sufletul şi ţine-l de-a dreapta Ta”, a scris îndurerata mamă.

Citeşte şi Raluca Prună: E datoria MAI să explice de ce întârzie să trimită la DNA actele cerute în dosarul lui Gabriel Oprea

Totodată, femeia se duce în repetate rânduri la locul accidentului, pe strada Ştirbei Vodă, unde tânărul a căzut cu motocicleta care-i deschidea calea lui Gabriel Oprea într-o groapă adâncă de trei metri, pentru a pune flori și a aprinde candele.

DailyBusiness
Când pică sărbătoarea de Crăciun și Revelion în 2024-2025
Spynews
Cum arată Gina Felea în 2024! A împlinit recent 40 de ani și a trecut printr-o transformare uriașă | FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție incendiară pe rețelele de socializare! „Ești cea mai frumoasă femeie din lume”
Fanatik.ro
Cum a reușit un proprietar de Tesla să plătească o sumă incredibilă pentru factura de curent electric: „Prima dată în 12 luni”
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Adrian Alexandrov a făcut anunțul trist: Ea a pierdut....
Playtech.ro
PANICĂ! Regele Charles, luat de urgență de la un eveniment. Ce se întâmplă cu monarhul, care este starea lui acum
DailyBusiness
Alertă meteo! ANM anunță zile cu -8 grade în România
Adevarul
Misterul atacului mafiot, neelucidat de 20 de ani. Interlopii care au ucis un tânăr în 2004 nu au fost găsiți
wowbiz.ro
Iancu Sterp și Denisa Coțolan au devenit soț și soție! Primele imagini de la cununia civilă
Spynews
Lora o pune la punct pe Ilinca Vandici după ce aceasta a comentat despre nunta cântăreței! Ce a enervat-o la culme pe artistă 
Spynews
Soția lui Radu Mazăre, Roxana, a născut! Fostul edil a devenit tată pentru a doua oară
Evz.ro
Schimbare drastică la YouTube. Milioane de utilizatori, afectați
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
FOTO. Miliardarul de 74 de ani se iubește cu o femeie care e cu 30 de ani mai tânără
kanald.ro
Panică pe Aeroportul Otopeni! Un avion care transporta 228 de pasageri a aterizat de urgență
Cancan.ro
De ce nu au fost prezenți Culiță Sterp și Daniela Iliescu la nunta lui Iancu Sterp. S-a aflat adevărul!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Toată Rusia e în doliu. A fost găsit mort în curtea clădirii. S-a sinucis!
StirileBZI
Toți șoferii trebuie să știe asta! Nu mai fă greșeala să apeși acest buton când vine frigul!
Prosport.ro
FOTO. Face bani din onlyfans după ce a dezvăluit că o colegă are relații intime cu un șef al ei
stirilekanald.ro
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord trimiși în Ucraina ar putea arunca în aer butoiul cu pulbere
substantial.ro
Rezultate copleșitoare anti-UE în Găgăuzia: 95% împotriva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
MediaFlux
Cine va fi viitorul PREȘEDINTE al României. RĂSTURNARE în ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Legende din piaţa financiară: Culoarea cravatei şefului Federal Reserve şi dobânzile dolarului