Mesaj emoţionant. Ce spune soţia lui Mihai Leu, după ce sportivul a fost operat de cancer

Mihai Leu, fostul campion mondial de box, a trecut prin clipe de coşmar. Diagnosticat cu cancer, el a suferit recent o intervenţie chirurgicală, iar acum speră să se însănătoşească
Filip Stan
05 feb. 2015, 19:11
Mesaj emoţionant. Ce spune soţia lui Mihai Leu, după ce sportivul a fost operat de cancer

Au trecut două luni de când Mihai Leu s-a operat de cancer la colon, însă mai are câteva hopuri de trecut. Fostul campion încă face chimioterapie şi are mare grijă la stilul de viaţă.

Citeşte şi Mihai Leu, dezvăluiri incredibile despre lupta cu CANCERUL

Fostul campion mondial de box i-a mulţumit familiei sale pentru că i-a fost alături în clipele grele, iar acesta soţia sa a făcut, la rândul ei, o declaraţie cu adevărat emoţionantă. „Suntem de 24 de ani împreună. Este un om foarte bun şi foarte serios. Sper să avem un viitor cât mai bun împreună şi să fim fericiţi că şi până acum şi cu lucruri bune şi cu cele rele„, a spus Ana Leu, cu lacrimi în ochi, în cadrul emisiunii Teo Show.

Vezi şi Mihai Leu, prima FOTOGRAFIE după operaţia de cancer

Acum fac tratament la Viena, o dată la trei săptămâni, nu e un sentiment plăcut, dar m-am obişnuit. Nu l-am lăsat pe Marco să intre la mine la spital pentru că nu am vrut să mă vadă aşa. Mă bucur că m-a înţeles. Am o soţie extraordinară pentru că a fost mereu alături de mine”, a spus şi Mihai Leu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
Playtech.ro
Românii scutiți de taxe și impozite. Cum profiți de facilități fiscale și te încadrezi la excepții
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște: În Lunea Albă finii trebuie să își viziteze nașii
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu NU trebuia să ajungă președintele României. Dosarul ținut special ascuns
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani. Sfârșitul unui pontificat istoric
MediaFlux
Papa Francisc a schimbat ritualul de înmormântare înainte de deces! Și-a presimțit sfârșitul?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București