MESAJE DE PAŞTE 2015: Paşte fericit!

Mesaje de Paşte 2015. Felicitări şi urări de Paşte. SMS de Sfintele Paști: Sărbătoarea de Paşti la români. Una dintre cele mai importante sărbători din acest an, Învierea Domnului Iisus, este prilej pentru apropiere şi momente de linişte şi bucurie alături de cei dragi. Este perioada în care fiecare dintre noi ne reamintim de speranţă, iubire şi încercăm să marcăm cum se cuvine încă un pas din viaţa noastră. Şi pentru că această perioadă de sărbătoare se petrece cel mai bine într-o atmosferă cu gânduri frumoase, o parte din acestea le putem transmite şi celorlalţi.
Alina Costache
11 apr. 2015, 15:25
MESAJE DE PAŞTE 2015: Paşte fericit!

MESAJE de PAŞTE pentru prieteni şi familie

O singură dată pe an e Paştele. O zi specială, îmbogăţită de aroma bucatelor tradiţionale şi parfumul florilor de primavară şi al tău! Paşte fericit!

Pentru unii, Paştele e un moment de întregire a familiei, în care îşi doresc pace şi bucurie. Pentru alţii, e o zi în care se distrează ceva mai mult sau scapă de serviciu ori de şcoală. Pentru mine e pur şi simplu o zi minunată, pe care vreau să o împărtăşesc cu voi. Paşte fericit!

Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să ştie să iubească, iar cei bogaţi să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat!

Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!

Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!

Căldură în suflet, familie reunită, sentimente împărtășite, satisfacție maximă și bafta la ciocnit…ouă!

Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie și dragoste!

Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniștea vine din sufletele noastre. Căldura sărbătorilor vine din inimile noastre. Paște Fericit alături de cei dragi!

Minunea Învierii să îţi aducă în suflet împăcare, armonie, iertare şi iubire! Priveşte cu seninătate înainte şi bucură-te de un nou început alături de tot ceea ce contează pentru tine!

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet Linişte şi Pace şi Fericirea de a petrece aceste clipe magice cu cei dragi. Hristos a Înviat !

Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!

Lumina Sfintei Învieri să îţi aducă bucurie, iubire şi o minune care să îţi schimbe viaţa în cel mai frumos mod posibil!

Fii în sentimentul Paştelui…astăzi fii înţelegător, fii alături de cei dragi, fii cel care le iartă pe toate, fii în sentimentul Paştelui.

De Paşti…Dincolo de cadouri, de petreceri… se află adevărata semnificaţie a Paştelui, încearcă să-i dai lumină şi să o trăieşti cu adevărat. Hristos a înviat!

De Paşti…Învierea Domnului să vă aducă armonie în casă şi în gând, împăcare şi regăsirea înţelepciunii în sânul familiei. Hristos a Înviat!

Minunea Învierii să îţi aducă în suflet împăcare, armonie, iertare şi iubire! Priveşte cu seninătate înainte şi bucură-te de un nou început alături de tot ceea ce contează pentru tine!

Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii!

E ziua în care se naşte speranţa, iubirea şi gândul bun. E ziua în care iertăm şi dăruim. E ziua Învierii domnului. Paşte fericit!

Cu ocazia acestei zile deosebite îţi urez ţie şi familiei un Paşte Fericit şi sănătate că în rest le faci pe toate!
Sfinele sărbători să vă aducă numai gânduri senine, lumină în suflet şi multe bucurii alături de cei dragi. Paşte fericit!

Sărbătoarea Învierii varsă-n noi speranţă, bucurie şi nu lacrimi peste întreaga viaţă. Sărbătoarea și nu masa în lumină ne-a-mbracat, Hristos, nu Iepuraşul, pentru noi a înviat! SĂRBĂTORI FERICITE!

Învierea Domnului să îţi aducă în suflet bucurie şi iubire. Paşte Fericit alături de cei dragi!

Iubirea ne aduce pe toţi împreună, oriunde am fi. Îi avem pe cei dragi în sufletul nostru. Să ne bucurăm de Sfintele Paşte, de căldura căminului. Oriunde aţi fii, bucuraţi-vă de Paşte şi primiţi lumina Învierii Domnului.

Fie ca ziua sărbătorilor pascale să vă aducă multă sănătate şi să aveţi parte de tot ce vă doriţi. La mulţi ani! Din partea mea…Sărbători fericite!

Fie ca Învierea Domnului să îţi aducă bucurie în suflet, la toată familia ta şi să nu uitaţi niciodată de Dumnezeu că el este Tatăl nostru, al tuturor. Vă urez un Paşte Fericit!

Paştele ne aduce în inimă credinţă, încredere şi dragoste. Bucuria şi simplitatea acestor momente ne ajută să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, să apreciem adevăratele valori ale vieţii. Şi asta se simte în orice are viaţă, în firul ierbii, în cântul păsărilor, în seninul cerului.

Să-i mulţumim lui Hristos pentru darul vieţii!

Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!

Pentru că Hristos a înviat …iubirea sa pentru oameni trezeşte natura la viaţă şi ne aduce primăvara în priviri şi bucuria în suflet.

Cei care se războiesc să aducă pace, cei care urăsc să ştie să iubească, cei bogaţi să dăruiască.

Poate o să ţi se pară complet lipsit de originalitate, dar ştii că vorbele simple sunt şi cele mai frumoase. Aşa că… Hristos a înviat!

Bogăţia sufletească este darul cel mai de preţ pe care îl aduce iepuraşul. Împarte celor dragi cadouri: bucurie, voie bună, linişte sufletească şi înţelegere.

Sărbătoarea Învierii revarsă speranţă, înţelegere şi bucurie în lăcaşul fiecăruia dintre noi. Deschide-ţi inima şi păşeşte cu pioşenie în acest cadru sacru.

Pentru Învierea Domnului este sărbătoarea renaşterii, alături de acest cadou Un Paște fericit!

Sărbătoarea Învierii Domnului să reverse sănătate, belşug şi bucurii, iar din Noaptea Învierii să se ridice spre noi trepte spirituale   care să vă însoţească pe drumul vieţii.

Sufletul mi se umple de lumină gândindu-mă la sărbătoarea ce se apropie, la noaptea de Înviere, la mine şi la tine, la sentimentele ce ne apropie în fiecare zi mai mult! Hristos a Înviat!

Dincolo de petreceri, de cadouri şi zile libere se află adevărata semnificaţie a Paştelui. Îţi doresc linişte, dragoste, bucurie de sărbători şi tot restul anului!

Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas şi un răspuns la fiecare întrebare. Paşte fericit!

MESAJE religioase de PAŞTE

Sfânta Sărbătoare de Paşte este un moment în care dragostea, pacea şi seninătatea se unesc în numele Domnului. Hristos a Înviat!
Învierea Domnului să fie un moment de pace şi iertare pentru toţi

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet Liniște și Pace și Fericirea de a petrece aceste clipe magice cu cei dragi. Hristos a Înviat!

Fie ca Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumina, iubire, speranţa. Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări!

Lumina…e atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit…

De Paşti… te vindeci de invidie, de ură, de orgoliu şi devii mai bun, mai înţelegător.

Hristos a Înviat! Fie ca lumina Învierii să îţi umple sufletul de speranţă, linişte, bucurie şi iubire!

Paştele rămâne cea mai importantă sărbătoare creştină, cea mai vasta atât în semnificaţii cât şi în obiceiuri. Trăieşte de Paşti, prin rugăciune, o adevărată sărbătoare

A sosit clipa mult aşteptată a liniştii, împăcării, bucuriei şi binecuvântării sufletuluia… să lăsăm o clipă totul şi să mulţumim Domnului pentru tot ce ne-a dăruit

A venit timpul ca speranţa, credinţa şi iubirea să învie în sufletele noastre, aduse de Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa! Hristos a înviat!

Râu de lumină curge din biserici Clopote vechi întregul cer răzbat Cu lumânări aprinse de la clerici Creştinii spun „Hristos a Înviat!

Vine o zi… când păşeşti cu smerenie pragul casei, când găseşti sursa de bucurie în sufletele oamenilor…! Când se-mparte lumină pentru fiecare: sărac şi bogat! Încă de copil ai început să iubeşti această sărbătoare! Vine Paştele! Sărbătoarea Înălţării Domnului!

Găseşte calea spre dăruire, iertare, înţelegere… Caută să fii mai bun, să fii aproape cu sufletul de cei care-ţi sunt şi prieteni, şi duşmani.

Iisus a  fost un crin printre spini, iar tu prin dragostea Lui ai devenit un crin printre crini. Hristos a Înviat!

Fie ca Lumina Sfântă a Învierii să vă călăuzească!

Fie ca prin miracolul Învierii să primiţi partea de duhovnicie, care să crească pacea interioară, puterea faptei întru adevăr şi desăvârşire

Un înger blând din cer coboară, Se roagă-n taină, apoi zboară. De-acolo sus el ne trimite: Un zâmbet blând, o rază caldă Şi trei cuvinte: Hristos a Înviat!

Noaptea Sfântă a Învierii să vă lumineze sufletele pentru a fi mai buni, mai curaţi, mai înţelegători şi mai apropiaţi de Dumnezeu! Un Paşte fericit alături de cei dragi!

Lumina şi căldura Paştelui să ne încălzească sufletele, să ne lumineze minţile, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţă, iertare.  Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi.

E-n somn de salcii un vis de răstignire
E plâns de miei și plaiuri cu verdeață
Hristos să vă aducă lumină
În noaptea renunțării la moarte pentru viață

La început șovăielnic de primăvară, la îngemănarea dintre moarte și viață, primiți taina creștină a ÎNVIERII ca pe o sărbătoare a curățeniei spirituale, a purității sufletești și a unui nou început.

Fie ca Lumina sfântă și tainică a Momentului Învierii Mântuitorului, să vă arate Calea trezirii sufletului și a Dumnezeirii !

Aprindeți candelele toate
ISUS coboară printre noi !
Dați dușmănia la o parte ,
Și ajutați-vă-ntre voi .

Bat clopote melodioase-n miez de noapte
Și la biserică pe toți creștinii-i cheamă,
Se-aud, din ceruri, ale îngerilor șoapte,
Ce Paștele vestesc, din nou, de bună seamă.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Cum este viața Oanei Ioniță, după divorțul de fostul soț! Vedeta și-a dus fiul în vacanță, după o perioadă tumultoasă
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Alimentul care îți dă organismul peste cap dacă e consumat seara. O mulțime de români îl preferă la orele târzii, fără să știe la ce riscuri se expun
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Anunțul venit de la Washington
Playtech.ro
Când vin ninsorile în București. Temperaturile scad brusc, experții ANM anunță viscol și ger în următoarea perioadă
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Oligarhul Abramovici l-a tratat pe Adrian Mutu ca îl filmele cu mafioți: Mă ducea la el acasă
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Care este legătura între mers și memorie. Ce au descoperit cercetătorii
Spynews
Regula importantă pe care o aplică în relație Barbara Isasi de la Mandinga și iubitul. Nu se abat niciodată de la ea: ”Mi se pare o pierdere de timp”
Evz.ro
Rugăciunea care se rostește joi, 16 ianuarie. Te scapă de necazuri
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Pensionarii, afectați de înghețarea pensiilor. Unii români vor pierde chiar și 540 de lei din pensie, în 2025
Cancan.ro
Petre Zaim a murit sub privirea neputincioasă a fiului său, strivit de încărcătura prăbușită de pe o macara 😢
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Asul din mâneca lui Călin Georgescu. Lovitura pe care o pregătește chiar mâine
StirileBZI
Cât va costa încălzirea unui apartament cu 3 camere în 2025! Semnal de alarmă tras de Dumitru Chisăliţă
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
O tânără a născut noaptea trecută în Parcul Tei din Capitală, la minus 5 grade Celsius. Ce s-a întâmplat cu bebelușul
substantial.ro
Guvernul german aprobă un proiect de lege pentru doborârea dronelor suspecte
MediaFlux
VIN FACTURILE cu BANI ÎNAPOI la ENERGIE! S-a CALCULAT exact CÂT se SCADE în luna IANUARIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un consilier local trăiește pe picior mare. Deține un apartament în Insulele Canare