Mesaje ISLAMISTE în arabă, pe avioanele unor companii britanice şi spaniole: Allah Akbar

Graffiti în limba arabă au descoperite pe patru avioane ale companiei britanice Easyjet și pe un avion al companiei spaniole Vueling pe aeroporturi franceze, printre care cel puțin un mesaj de "Allah Akbar", informează sâmbătă surse polițienești și aeroportuare citate de AFP, potrivit Agerpres.
Filip Stan
28 nov. 2015, 16:29
Mesaje ISLAMISTE în arabă, pe avioanele unor companii britanice şi spaniole: Allah Akbar

Trei cazuri au fost descoperite pe aeroportul din Lyon și două cazuri la Roissy-Charles-de-Gaulle, în apropiere de Paris, potrivit unei surse din poliție.

Una dintre ipotezele privilegiate de anchetatori este că mesajele au fost scrise înainte de sosirea acestor avioane pe platformele aeroportuare franceze. Totuși, descoperirea mesajelor ridică întrebări privind nivelul de securitate de pe aeroporturi, comentează AFP.

La Roissy a fost descoperit la 24 noiembrie mesajul „Allah Akbar” pe un aparat de zbor al Easyjet, sosit în ajun de la Budapesta, a afirmat o sursă aeroportuară. Înscrisul a fost șters înainte ca pasagerii să se îmbarce, informează Agerpres.

Compania britanică, care deservește 17 aeroporturi pe teritoriul francez, a recunoscut că „un mic număr” de graffiti în arabă au fost descoperite în Franța pe avioanele companiei „în ultimele două săptămâni”. Aceasta nu a precizat care este conținutul mesajelor, care de altfel nu sunt toate în arabă.

„Echipa noastră de securitate este obișnuită să evalueze orice amenințare potențială” și aceste graffiti „nu au fost considerate o problemă de securitate nici de către noi, nici de autorități”, adaugă compania într-un comunicat.

Conform unei surse apropiate dosarului, aceste graffiti „nu sunt un fenomen legat de atentate” și acest lucru s-ar întâmpla de mai multe luni și ar viza și avioanele altor companii.

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Programul Rabla 2025. Anunț important pentru toți românii, mașinile care nu mai pot fi cumpărate cu bani de la stat
Capital.ro
Mașinile care nu mai pot fi revândute. Lovitură pentru proprietari: Riscul va exista întotdeauna
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Crin Antonescu își exprima temerile cu privire la alegerile prezidențiale
MediaFlux
"Zelenski e toxic, otravește tot". Declarații șoc de la un fost premier al României
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă