„De ce trebuie ca media internaţională să fie însetată după scenarii de groază? Jurnalismul decent, de investigaţie, a murit? Solidaritate pentru oamenii din Cipru, nu pentru băncile din ţară!” a scris un cipriot, pe o pancartă, protestând lângă un bancomat.
Jurnaliştii străini, prezenţi în număr mare în Cipru, se aşteptau, de altfel, ca joi să relateze despre îmbrâncelile şi disperarea oamenilor de a scoate bani, după ce 12 zile băncile au fost închise, iar de vineri ele se vor închide iar până miercuri.
În schimb, ciprioţii s-au aşezat din timp la coadă şi aşteaptă, în linişte, să le vină rândul.
Fotografia cu mesajul cipriotului a fost postată pe Twitter de jurnalista Tessa Arcilla, cu explicaţia: „un om ţine o pancartă, supărat pe circul media”.
Băncile din Cipru s-au deschis pentru 6 ore. Cozile la bancomat, formate din zeci de oameni VIDEO