„Messi a fost implicat într-o altercație urâtă„, susţin jurnaliştii spanioli. „Care e problema voastră?„, a fost replica argentinianului pentru fanii, care l-au tras la răspundere după rușinea din semifinalele Ligii Campionilor.
Mai mult, se pare că Messi a fost ținut de paza sa de corp pentru ca lucrurile să nu se complice. Pe de altă parte, a existat câțiva suporteri ai Barcelonei care l-au aplaudat pe sud-american.
Lionel Messi a ajuns singur la aeroportul John Lennon, din Liverpool, fiind reținut la controlul antidoping, după meci. El a fost acompaniat de un bodyguard și de managerul Pepe Costa.
Messi a avut o seară de coșmar, în care nu i-a ieșit nimic, și la final a plecat de la stadion cu capul în pământ. A refuzat să discute cu presa și i-a ignorat pe jurnaliștii prezenți.