Renumele lui Lionel Messi, superstarul fotbalului mondial, a scos un argentinian simplu dintr-o situaţie delicată. Potrivit ziarului argentinian Clarin, protagonistul acestei poveşti a fost un tânăr inginer agronom, Santiago Lopez Menendez, care a povestit cum a reuşit superstarul Barcelonei să îl ajute într-o situaţie în care ajunsese să se teamă pentru viaţa sa.
Citeşte şi Dezvăluiri incredibile. FIFA a plătit jucătorii unei naţionale pentru a nu-l faulta pe Messi
Bărbatul de 28 de ani, aflat în Nigeria, a fost răpit de rebelii din această ţară pe 24 iunie şi eliberat trei zile mai târziu, după ce firma pentru care lucra a plătit o răscumpărare. La începutul „detenţiei” sale el a fost bătut crunt şi ameninţat cu moartea, fiind luat drept cetăţean american. Menendez a încercat să-i convingă pe răpitorii săi că este argentinian, iar pentru asta a repetat insistent numele lui Leo Messi. A fost formula magică după care răpitorii s-au potolit.
„Vreau să îi mulţumesc lui Messi. Să-i spuneţi că i-a salvat viaţa lui Santiago. N-au mai fost agresivi după ce i-a spus numele„, a explicat fratele argentinianului răpit.