Metrorex a majorat cu până la 50% tarifele de călătorie cu metroul

Metrorex a majorat sâmbătă tarifele de călătorie cu metroul, cea mai mare creştere a fost operată la cartelele de 10 călătorii, care s-au scumpit cu 50%, de la 10 lei la 15 lei, în timp ce tarifele la cartela cu 2 călătorii şi la abonamentul de o zi vor fi menţinute la 4 lei şi 6 lei.
Romania TV
03 aug. 2012, 14:32
Metrorex a majorat cu până la 50% tarifele de călătorie cu metroul

Astfel, călătoria simplă prin utilizarea cartelei de 10 călătorii s-a scumpit de la 1 leu/ călătorie la 1,5 lei/ călătorie, călătoria simplă prin utilizarea abonamentului săptămânal cu număr nelimitat de călătorii va costa 1,43 lei, faţă de 1,07 lei în prezent, iar în cazul abonamentului lunar cu număr nelimitat de călătorii o călătorie va costa 0,92 lei, faţă de 0,77 lei în prezent.

Pentru călătoria simplă prin utilizarea abonamentului lunar cu 62 călătorii tariful s-a majorat de la 0,56 lei la 0,80 lei / călătorie, potrivit unui comunicat al Metrorex

Rămân neschimbate tarifele la cartela cu 2 călătorii şi la abonamentul de o zi.

Astfel, tarifele care se vor aplica începând cu data de 4 august pentru achiziţionarea titlurilor de transport de la metrou sunt de 4 lei pentru cartela cu 2 călătorii, de 15 lei pentru cartela de 10 călătorii, abonamentul săptămânal cu număr nelimitat de călătorii va ajunge la 20 lei, iar cel lunar cu număr nelimitat de călătorii la 60 lei. Pentru abonamentul lunar cu 62 călătorii tariful creşte la 50 lei, iar abonamentul de o zi va costa în continuare 6 lei.

Cartelele de călătorie cu metroul achiziţionate până vineri inclusiv pot fi utilizate până la terminarea numărului de călătorii sau expirarea duratei de valabilitate înscrisă pe cartelă la data achiziţiei.

Metrorex menţinează că ajustarea tarifelor a stat la baza construcţiei echilibrate a bugetului de venituri şi cheltuieli al companiei pe anul 2012, în contextul măsurilor şi ţintelor stabilite în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

Spynews
Obiectul cu care a fost înmormântată prințesa Diana. Avea o semnificație specială pentru ea
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Ce să pui în vasul de toaletă ca să devină alb, așa cum era la magazin. O să scapi imediat de calcar, rugină sau mirosuri urâte. Este un ingredient banal pe care îl au toți oamenii în bucătărie
Capital.ro
Este anulat permisul de conducere pentru totdeauna! Șoferii care nu mai au dreptul să conducă
Playtech.ro
Adrian Minune a fost dat jos de pe scenă: "Ai greșit scena, băiatul meu"
DailyBusiness
Se schimbă regulile pentru bagajele de mână în avion! De la 1 septembrie, vin modificări DRASTICE
Adevarul
Problema sărăciei în România se adâncește. Promisiunile electorale pot înrăutăți situația
Spynews
Irinel Columbeanu, abandonat în azil! Afaceristul ar fi fost părăsit de prietenii lui și trece prin clipe grele
Spynews
Dulce împăcare! Dana Roba este din nou împreună cu Beniamin! Nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt / FOTO
Evz.ro
Pe culmile munților! Se deschide cel mai fascinant drum din România. Video
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
wowbiz.ro
ULTIMA ORĂ! Fostul preot Visarion Alexa, condamnat la închisoare!
Cancan.ro
Îți mai aduci aminte de Simona Amânar, gimnasta care făcea furori în anii ’90? Abia o recunoști acum
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Adina Iuliana Popescu, o cunoscută femeie de afaceri din Gorj, a murit după ce a făcut un infarct la volan: Femeia a apucat să oprească mașina înainte de a-și pierde cunoștința
Capital.ro
Veste tristă despre Bruce Willis. Fiica actorului a anunțat acum
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Ion Țiriac, discurs-manifest după ce primarul Daniel Băluță a inaugurat patinoarul de 10.000.000 de euro din sectorul 4! „M-am întâlnit cu domnul David Popovici și mi-a zis asta”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Luiza Melencu. Cutremur în cazul Caracal! Bunicul fetei aruncă bomba
substantial.ro
Proteste masive în Israel pentru încetarea focului cu Hamas și eliberarea ostaticilor
MediaFlux
ANAF face PRĂPĂD. Toate persoanele fizice sunt vizate, iar datele SUNT PUBLICE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...