Metrorex: Vor continua negocierile pe revendicări

Metrorex vrea să evite declanșarea unui conflict colectiv de muncă și dă asigurări că până la expirarea Contractului Colectiv de Muncă aflat în vigoare, respectiv 23 octombrie 2016, va continua negocierile cu reprezentanții Unității Sindicatului Liber Metrou (USLM) pentru soluționarea amiabilă a tuturor revendicărilor, potrivit unui punct de vedere al companiei.
Filip Stan
14 oct. 2016, 16:22
Metrorex: Vor continua negocierile pe revendicări

„Contractul Colectiv de Muncă 2015-2016 este în vigoare până la data de 23.10.2016, timp în care vor continua negocierile pentru soluționarea amiabilă a tuturor revendicărilor. Scopul comun al Metrorex și USLM este evitarea declanșării unui conflict colectiv de muncă, încheierea noului Contract Colectiv de Muncă și îmbunătățirea modului de realizare a activităților de bază ale societății ce concură la transportul și siguranța călătorilor”, afirmă Metrorex, potrivit Agerpres.

În plus, compania asigură opinia publică de întreaga deschidere și disponibilitate ”în spiritul dialogului social, preocupările principale fiind respectarea legii, asigurarea serviciului public de transport, modul de cheltuire a banului public și grija față de salariații Metrorex”.

„Revendicările sindicatului USLM au constituit preocuparea permanentă a Metrorex, care a participat la întâlniri cu reprezentanții USLM, pentru a analiza și soluționa punctual toate solicitările ridicate de aceștia în vederea încheierii noului Contract Colectiv de Munca pentru anul 2016 — 2017”, adaugă Metrorex.

Reprezentanții Unității Sindicatului Liber Metrou (USLM) amenință cu declanșarea conflictului de muncă, decizie care ar putea conduce la greva generală și blocarea trenurilor de metrou după ce, în urma unei noi runde de negocieri cu reprezentanții Metrorex pe marginea Contractului colectiv de muncă, au rămas mai multe puncte în divergență.

„Vă aducem la cunoștință că în data de 13.10.2016 a avut loc o nouă rundă de negocieri între reprezentanții sindicatului Unitatea Sindicatul Liber Metrou și reprezentanții Metrorex SA pentru încheierea unui nou Contract Colectiv de muncă pentru anul 2016-2017 la nivel Metrorex, ținând cont de faptul ca la data de 23.10.2016 actualul CCM va expira. Negocierile au durat mai bine de 5 ore, dar din păcate anumite puncte au rămas în divergență (în special cele referitoare la îmbunătățirea condițiilor de muncă). Există premisele declanșării unui conflict colectiv de muncă la nivel de Metrorex SA, ceea ce poate conduce la greva generală și la blocarea circulației trenurilor de metrou”, precizează USLM într-un comunicat.

Citeşte şi GREVĂ LA METROU. Sindicaliştii ameninţă cu grevă generală şi blocarea trenurilor de metrou

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 21 aprilie 2025. Fecioara este atrasă de tentații
Capital.ro
Adio, maestre! S-a mai stins unul din marii noștri actori. A părăsit scena vieții după 40 de ani de aplauze
Playtech.ro
Câți câini sau pisici ai voie să ții într-un apartament. Legea e clară, dar puțini o cunosc
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ținutul care a fost al României pentru o scurtă perioadă. Ce spun localnicii despre țara noastră
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație