Au început ceremoniile pentru sfârşitul calendarului mayaş

Ceremoniile care marcheză sfârşitul unei etape din era maya la sfârşitul unui ciclu de 5.200 de ani, interpretat de unii ca fiind o profeţie a sfârşitului lumii, au început sâmbătă seară în peninsula Yucatan din Mexic, relatează AFP.
Alina Costache
16 dec. 2012, 13:30
Au început ceremoniile pentru sfârşitul calendarului mayaş

Debutul acestor festivităţi, ce vor culmina pe data de 21 decembrie, a fost evidenţiat prin ofrande aduse divinităţii mayaşe a Lunii, Ixchel, într-o peşteră din apropiere de Merida, capitala statului Yucatan. Începutul noii ere maya va fi celebrat pe întreg teritoriul mexican şi în alte patru ţări unde cultura mayaşă a supravieţuit trecerii vremii – Guatemala, Belize, Salvador şi Honduras, potrivit Agerpres.

În timp ce unii se pregătesc să marcheze pe 21 decembrie sfârşitul calendarului mayaş, alţii se aşteaptă la îndeplinirea profeţiei că atunci vom asista la ‘sfârşitul lumii’. Unii reprezentanţi ai mişcării New Age sunt convinşi că 21 decembrie este ziua Judecăţii de apoi menţionată în hieroglife, potrivit unor interpretări.

Temerea că vom asista la sfârşitul lumii a fost parţial alimentată şi de unele filme cu viziuni catastrofice, cum ar fi ‘2012’ regizat de germanul Roland Emmerich şi de cărţi precum ‘Profeţia maya’ a scriitorului american de science-fiction, Steve Alten.

Dar experţii în cultura şi civilizaţia mayaşă contestă vehement aceste interpretări. Astfel, Centrul francez pentru cercetare ştiinţifică (CNRS) reaminteşte, într-un documentar publicat recent, că mayaşii nu au emis profeţia că luna aceasta vom vedea apocalipsa. Astfel, ‘4 ahau 3 kankin’, care potrivit unor experţi corespunde datei de 21 decembrie 2012, înseamnă în calendarul mayaş data la care se încheie un mare ciclu, explică Jean-Michel Hoppan, arheolog şi specialist în scrierile mayaşe.

Această dată, care a stârnit atâtea fantasme, a fost găsită inscripţionată pe o bucată dintr-o impunătoare stană de piatră, denumită ‘Monumentul 6’, conservată pe situl arheologic Mucuspana din sudul Mexicului. Aluzia la sfârşitul unui ciclu major ‘nu este prezentată ca fiind un cataclism major, o distrugere a lumii’, subliniază specialistul citat mai sus, adăugând că, din contră, ea face referire la întoarcerea unei divinităţi (Bolonyocte) ‘ce repune timpul în mişcare’.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Codul Numeric Personal (CNP). Anunț pentru toți românii cu buletin. Se atribuie un nou CNP
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Nu e o glumă! Ce a putut să cumpere o româncă stabilită în Spania, cu doar 50 de euro, dintr-un supermarket local
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Maghiarii dau lovitura în inima Transilvaniei: Acum ori niciodată! Decizie din 9 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Trump declară că taxe vamale de 25% vor intra în vigoare pentru Mexic și Canada
MediaFlux
Șoc mondial: Trump redesenează lumea și îl amenință direct pe Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă