MEZINA Parlamentului. Cătălina Ştefănescu, despre CAFELELE lui Dragnea şi planurile de deputăţie

La doar 24 de ani a fost aleasă în Teleorman cu un număr de voturi mai mare decât cel înregistrat de către liderul judeţului, Liviu Dragnea. Cel mai tânăr parlamentar al României vorbeşte într-un interviu acordat RTV.NET despre modul în care vede viaţa politică, primele emoţii din plen şi despre experienţa sa ca asistentă a secretarului general al PSD. "Nu i-am făcut cafele domnului Dragnea", spune Cătălina Ştefănescu, precizând că tinereţea este un avantaj în politică: "Am pierdut două nopţi să citesc regulamentul Camerei Deputaţilor din scoarţă-n scoarţă".
Raul Florea
19 dec. 2012, 13:45
MEZINA Parlamentului. Cătălina Ştefănescu, despre CAFELELE lui Dragnea şi planurile de deputăţie

-Care este prima impresie pe care o aveţi după şedinţa de plen?

-Sunt foarte impresionată şi emoţionată mai ales că datorită vârstei am stat astăzi alături de domnul Dinu Giurescu, preşedintele de vârstă. Este o mare onoare pentru mine.

-Vă descurcaţi pe coridoarele Parlamentului, cu sălile?

-Nu este pentru prima dată când vin în Palatul Parlamentului. Nu intru la rubrica „rătăciţi”. Am mai fost cu ocazia diverselor evenimente la care am participat cu tineretul social-democrat. Chiar cunosc clădirea, nu sunt probleme de acest gen.

-Nu sunteţi cam tânără pentru un mandat de deputat?

-Nu cred că există o vârstă potrivită pentru a fi deputat. Legea permite să candidez la această vârstă, dacă aş fi putut poate aş fi candidat şi mai devreme. Am pierdut două nopţi ca să citesc regulamentul Camerei Deputaţilor din scoarţă-n scoarţă. Deci, tinereţea poate fi un avantaj. Asta nu înseamnă că nu mă bazez pe sfatul şi pe susţinerea seniorilor. Contează foarte mult ce părere au oamenii care te aleg. Eu le-am câştigat încrederea şi îmi doresc foarte mult să nu-i dezamăgesc. Am o responsabilitate faţă de oamenii din Turnu Măgurele şi mai ales faţă de tinerii din acea zonă. Cred că se vor uita cu atenţie la ceea ce fac mai ales că am fost aleasă cu un număr foarte mare de voturi.

-V-aţi gândit la o iniţiativă legislativă?

-Primul meu proiect va viza angajarea tinerilor. Aş dori să schimbăm legislaţia, astfel încât practica studenţilor din timpul universităţii să fie recunoscută ca experienţă, ca vechime în muncă.

-De ce PSD?

-Sunt o persoană de centru-stânga. Aceeaşi orientare politică o are şi familia mea. De la 18 ani am activat în cadrul tineretului social-democrat, am avut diverse proiecte, iar în urmă cu patru ani m-am înscris în partid.

-Ce înţelegeţi prin orientare centru-stânga?

-Proiecte sociale, înseamnă să fii aplicat către nevoile oamenilor. Există oameni săraci are au nevoie de ajutor. Unii au nevoie de încălzire pentru locuinţe, alţii de alimente, de spitale sigure, toate aceste lucruri sunt priorităţi pentru doctrina de centru-stânga.

-S-a tot vorbit despre susţinerea pe care aţi avut-o din partea domnului Dragnea. Aţi fost secretara dumnealui?

-Am avut ocazia să colaborez cu domnul Dragnea. Nu am fost secretara sa. Am făcut parte din Secretariatul General al partidului, eram opt asistenţi. Nu există o secretară personală a domnului Dragnea.

-Deci, nu i-aţi făcut cafea?

-Cu siguranţă nu i-am făcut cafele. Nu am făcut cafele la viaţa mea şi de altfel domnul Dragnea nici nu bea cafea.

-Şi ce făceaţi ca asistentă în Secretariatul General?

-M-am ocupat de diverse proiecte, organizam întâlniri cu parteneri externi, cu ambasadele. Faptul că sunt absolventă de limbi străine m-a ajutat foarte mult. Cunosc rusa, engleza şi portugheza.

-Putem spune că domnul Dragnea v-a lansat în politică?

-Probabil că dacă aş fi candidat în Vrancea s-ar fi spus că m-a ajutat domnul Oprişan. Lucrurile nu stau aşa. Primarul Nicolae Mohanu, actualmente senator, mi-a făcut propunerea şi am acceptat. Sigur că am avut şi avizul domnului Dragnea, dar asta e valabil pentru toţi candidaţii PSD din Teleorman.

-V-a felicitat pentru numărul de voturi?

-Domnul Dragnea m-a felcitat, e un lucru normal. Nu este singurul.

-V-a felicitat şi premierul Ponta?

Da. M-a felicitat şi domnul Ponta la şedinţă. Mi-a spus „Felicitări Cătălina!”

-Aveţi un model în politică?

-Nu mă încadrez într-un model, e prea devreme să spun că am modele, dar există oameni pe care îi apreciz şi îi respect foarte mult.

-Cum ar fi?

-Domnul Victor Ponta, domnul Liviu Dragnea, doamna Rovana Plumb, ca să amintesc doar câteva nume.

-Ce planuri de viitor aveţi în politică?

-Dacă mă voi achita onorabil cu acest mandat, mă voi gândi la o altă candidatură. Dacă nu, voi lăsa locul altcuiva. Sper să fie cât mai mulţi tineri în Parlament.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Teorie halucinantă. Supraviețuitorul din avionul prăbușit nu era de fapt în avion?
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Fructul bogat în potasiu și minerale care ajută la scăderea tensiunii. Se găsește în toate magazinele din România la un preț mic, dar puțini români știu ce beneficii are
Capital.ro
Taxă unică pentru fiecare tranzacție. Trebuie să folosiți neapărat 2 carduri. Anunț pentru cei cu cont la bancă
Playtech.ro
Mașina neagră apărută pe străzile de la noi i-a nedumerit pe români. Ce este, de fapt, misteriosul autoturism
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Cine și în ce condiții va primi tichete pentru plata energiei după 1 iulie. A apărut proiectul de act normativ
wowbiz.ro
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Spynews
Dinu Maxer contrazice zvonurile că și-a schimbat religia pentru Magdalena Chihaia! Ce decizie au luat înainte de nuntă
Spynews
Alex Bodi, prima reacție după ce s-a zvonit că a fost atacat de Gabi Tamaș, prietenul lui Dan Alexa: ”V-au bătut alții femeile”
Evz.ro
Edan, fiul lui Pițurcă, a ajuns să ceară 100 de euro pentru o poză
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac dă România peste cap și trage metroul până la Otopeni: „În 6 luni, cu niște mititei, chinezi”
kanald.ro
Încă o tragedie aviatică în India, după prăbușirea avionului Air India. Toate persoanele aflate la bord au murit
Cancan.ro
Amanta lui Ciprian Pian rupe tăcerea! De ce i-ar fi făcut plângere, de fapt
Playsport.ro
Modul în care mergi pe stradă îți arată vârsta reală a creierului și cât de repede îmbătrânești
Capital.ro
Anunț urgent despre Traian Băsescu din spital. Verdictul medicilor, după operația pe inimă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
stirilekanald.ro
Trei eleve au înconjurat un pensionar și l-au bătut crunt în plină stradă. Medicii nu l-au mai putut salva
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
Atenție, părinți! Alocația de stat pentru copii se poate suspenda: ce condiții impune, mai nou, statul
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum se bea civilizat într-o lume isterică: poemul spirtului superior, al beției ca formă de protest și al sobrietății jenante