FOTOREPORTAJ EXCLUSIV Mica Romă, oraşul din care „a răsărit soarele românilor”. Locul încărcat de magie pe care orice român care se pretinde patriot ar trebui să-l viziteze măcar o dată în viaţă

Din Mica Romă „a răsărit soarele românilor„, spunea Ion Heliade Rădulescu, după ce, în anul 1754, prin eforturile episcopului greco-catolic Petru Pavel Aron, aici şi-a deschis porţile prima şcoală publică cu predare în limba română. Tot aici au fost tipărite primele manuale româneşti.

„Şcoala de obşte va fi a tuturor, de toată vârsta, de cetanie, de cântare şi de scrisoare, nici o plată de la ucenici aşteptându-se”, spunea înaltul prelat în ziua de 11 octombrie 1754, ziua în care a emis decretul de înfiinţare a primelor şcoli sistematice şi moderne din istoria românilor.

Aşadar, Blajul – Mica Romă – este locul în care limba română şi-a câştigat dreptul de a fi vorbită pe pământurile strămoşilor. Până la acel moment, în Transilvania aflată sub dominaţie habsburgică, românii, deşi existau, nu erau recunoscuţi nici ca naţiune, nici limba pe care o vorbeau nu era recunoscută.

Mica Romă, oraşul din care „a răsărit soarele românilor„

Inscripţii cu citatul lui I.H.Rădulescu şi cu cel al episcopului Aron se găsesc pe clădirea în care a funcționat școala de obște din Blaj. Mulţi dintre cei mai de seamă cărturari români ai secolelor XVIII – XIX din Transilvania, precum Samuil Micu Klein, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, Gheorghe Bariţiu, Simion Bărnuţiu etc au predat în această şcoală.

Alte articole

Unde se află copacul din România care are peste 600 de ani. Falnicul stejar a fost martor mut al nenumăratelor evenimente care au marcat istoria țării

„Mica Romă”, localitatea din Maramureş cu peisaje idilice şi obiective turistice unice şi bizare: şoseaua pe care maşinile coboară… la deal, poarta la care curge pălincă şi locurile care poartă urmele haiducului Pintea

Mai înainte, însă, de a deveni orașul din care „a răsărit soarele românilor„, Blajul nu era decât un mic domeniu nobiliar, numărând aproximativ 20 de familii de nobili maghiari. În anul 1737, trece din proprietatea statului, care îl primise de la familia de nobili maghiari Apafi, în cea a Bisericii Greco-Catolice. Ulterior, Blajul a devenit reşedinţa acestei Biserici.

Întemeietorul de suflet al orașului este episcopul Inocențiu Micu Klein, predecesorul episcopului Petru Pavel Aron, care s-a gândit să transforme micul domeniu nobiliar într-o „cetate de credință și mândrie românească„.

Acesta mută sediul Episcopiei de la Făgăraș la Blaj și începe o aprigă luptă pentru drepturile românilor din Transilvania, ca membru al Dietei Transilvane alcătuind o serie de memorii adresate Curții din Viena.

Citeste si EXCLUSIV Locul binecuvântat din România în care te simţi ca în braţele lui Dumnezeu. Legendele stranii care circulă în jurul acestui loc

Azi, o statuie impunătoare a lui Inocențiu Micu Klein privește blând, din parcul central al orașului, către catedrala sufletului său, pe care el însuși a ctitorit-o și care poartă hramul Sfintei Treimi.

În Blaj, îşi au sediul Arhiepiscopia Majoră Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) şi Mitropolia Greco-Catolică de Alba Iulia şi Făgăraş.

Arhiepiscopia Majoră Română Unită cu Roma

Cel mai mare iconostas din România

De la clădirea Arhiepiscopiei, trebuie doar să traversezi parcul central sau, dacă vrei, să-l ocoleşti şi vei găsi Catedrala greco-catolică Sfânta Treime. Clădirea impozantă, cu cele două turnuri ale sale, a fost construită între anii 1741 si 1749 în stil baroc.

Este primul edificiu baroc din spaţiul românesc şi adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale episcopului Inocenţiu Micu-Klein şi pe cele ale celui de-al doilea cardinal al românilor, Alexandru Todea.

Catedrala greco-catolică Sfânta Treime

În această catedrală se află cel mai mare iconostas din România, sculptat în lemn de tei, la Târgu-Mureş, şi adus la Blaj pe bucăţi, cu carul.

Cel mai mare iconostas din România se află în Catedrala greco-catolică purtând hramul Sfintei Treimi, din Blaj

Blajul, oraşul care respiră istorie. Locurile pe care este neapărat să le vizitezi

Micul orăşel din judeţul Alba, care, potrivit celui mai recent recensământ, cel din 2021, mai numără puţin peste 17.800 de locuitori, respiră şi transmite istorie pură. Curat, cochet şi foarte colorat, oraşul din care „a răsărit soarele românilor” îţi taie respiraţia imediat ce ai pus piciorul în el.

Oriunde întorci privirea, este aproape imposibil să nu vezi pâlcuri de flori frumos colorate. Cele mai multe clădiri sunt, la rândul lor, pline de culoare, dar şi de istorie. Iar statuile, şi ele foarte multe la număr şi răspândite pe tot cuprinsul oraşului, păstrează vie amintirea personalităţilor politice, culturale, religioase care au pus umărul la recunoşterea ca naţie a românilor, la respectarea drepturilor românilor, la cultura şi civilizaţia acestui popor.

Majoritatea obiectivelor turistice din Mica Romă sunt concentrate în centrul oraşului. În imediata vecinătate a palatului care adăposteşte sediul Arhiepiscopiei Majore Române Unite cu Roma se află casa în care a locuit, la începutul secolului XX, Iuliu Maniu.

Casa în care a locuit, la începutul secolului XX, Iuliu Maniu

La doar câțiva metri de casa lui Iuliu Maniu se găsește Palatul Cultural din Blaj. Acesta a fost inaugurat în anul 1936, în prezența regelui Carol al II-lea și a întregului guvern și a găzduit toate evenimentele culturale din perioada interbelică.

Palatul Culturii din Blaj

În imediata apropiere a Palatului Culturii se află Catedrala Sfânta Treime, un edificiu pe care e musai să-l vizitezi indiferent cărei religii aparţii. Liniştea care te cuprinde imediat ce ai pus piciorul în catedrală nu poate fi redată în cuvinte. Încărcătura spirituală a lăcaşului de cult îţi dă aproape instantaneu senzația de apropiere de Dumnezeu.

„Sfinții mei din catedrale, cu inel arhieresc/O coroană de lumină ați primit ca dar ceresc”

Iar după ce ai admirat catapeteasma impunătoare şi unică în ţară, după ce te-ai închinat la cavoul cardinalului Alexandru Todea, aflat în partea stângă a catapetesmei, şi la cel al episcopului Inocenţiu Micu Klein, aflat în dreapta iconostasului, întoarce-ţi privirea către ieşirea din catedrală.

Va fi momentul în care vei da cu ochii de tabloul uriaş înfăţişându-i pe cei şapte episcopi martiri greco-catolici, care şi-au găsit sfârşitul în închisorile de exterminare comuniste de la Sighet şi Gherla.

Cei şapte episcopi martiri greco-catolici, victime ale represiunii comuniste

Cardinalul Iuliu Hossu, primul cardinal al românilor, episcopii Ioan Suciu (Administrator Apostolic al Mitropoliei Blajului), Ioan Bălan (episcop de Lugoj), Alexandru Rusu (episcop de Maramureş), Tit Liviu Chinezu (protopop de Bucureşti), Valeriu Traian Frenţiu (episcop de Oradea) şi Vasile Aftenie (episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și vicar general pentru București și Vechiul Regat) au refuzat cu obstinaţie să renunţe la religia lor, după ce, în 1948, greco-catolicismul a fost scos în afara legii.

Comuniştii i-au pus în faţa unei alegeri grele, în aparenţă: treceau la ortodoxie şi îşi păstrau viaţa sau continuau să servească Bisericii greco-catolice, scoase în afara legii, riscând să îşi piardă viaţa. Alegerea lor a stat, însă, sub semnul cuvintelor rostite de cardinalul Iuliu Hossu: „Credinţa noastră este viaţa noastră” şi nu au regretat-o până şi-au dat ultima suflare. Credinţa li s-a stins doar în clipa în care li s-a stins viaţa.

Citeste si Cine a fost singurul Patriarh al României care a fost căsătorit şi a avut copii. A rămas în memoria românilor prin celebra replică: „Hristos este sovietic”

Patru dintre ei (episcopii Ioan Suciu, Alexandru Rusu, Tit Liviu Chinezu şi Valeriu Traian Frenţiu) şi-au găsit sfârşitul în temniţele comuniste, iar trupurile lor, aruncate în gropi comune, nu au fost găsite nici în ziua de azi.

Cardinalul Hossu şi episcopul Ioan Bălan au supravieţuit închisorilor şi s-au stins în perioada domiciliului obligatoriu.

Episcopul Vasile Aftenie nu a mai apucat să trăiască ororile din închisorile de exterminare în care ceilalţi şi-au găsit sfârşitul, întrucât a murit chiar în perioada anchetelor din beciurile Securităţii.

„Sfinții mei din catedrale, cu inel arhieresc, O coroană de lumină ați primit ca dar ceresc„, spune refrenul imnului închinat celor şapte episcopi martiri, care poate fi ascultat mai jos.

Câmpia Libertăţii, locul în care zeci de mii de ardeleni au strigat, în 1848, că vor unirea cu ţara

Mândria oraşului şi a neamului românesc este Câmpia Libertăţii. Aici, pe 15-17 mai 1848, 40.000-50.000 de ardeleni, majoritatea iobagi, în frunte cu Avram Iancu s-au adunat să pună la punct  programul revoluţiei din Ardeal. Aici s-a vorbit pentru prima dată despre desfiinţarea iobăgiei şi drepturi egale.

Adunarea de la Blaj a adoptat programul de revendicări cu caracter democratic: abolirea dijmei, a clăcii şi a iobăgiei, desfiinţarea breslelor şi a vămilor, libertatea cuvântului şi a tiparului, formarea gărzii naţionale, şcoli de stat în limba română. Tot la această adunare s-a protestat faţă de unirea forţată a Transilvaniei cu Ungaria.

Poarta principală de intrare pe Câmpia Libertăţii

Un secol mai târziu, pe 15 mai 1948, pe Câmpia Libertăţii a fost sărbătorit cu mare fast, în prezența lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a lui Petru Groza, centenarul Adunării de la Blaj. Câmpia Libertății a fost decorată cu portrete ale lui Karl Marx, Friedrich Engels și Lenin, respectiv cu panouri purtând inscripția „Trăiască RPR!”, potrivit Wikipedia.

În cadrul acestei manifestații, mitropolitul ortodox Nicolae Bălan de la Sibiu a rostit un discurs prin care îi îndemna pe credincioşii greco-catolici să se convertească la ortodoxie. Această chemare coincidea cu ofensiva explicită a guvernului Groza împotriva Bisericii Române Unite.

Episcopului greco-catolic Ioan Suciu nu i s-a îngăduit să vorbească la manifestările prilejuite de centenarul Adunării de la Blaj. Episcopul ortodox Nicolae Popoviciu a refuzat să mai ia cuvântul în momentul în care a văzut că manifestația fusese deturnată de autoritățile comuniste.

Citeste si FOTOREPORTAJ EXCLUSIV Povestea singurului mormânt trist din Cimitirul Vesel. Cui aparţine monumentul din marmură neagră care face notă discordantă cu restul monumentelor vopsite în albastru de Săpânţa

La 1 decembrie 1948, Biserica Unită cu Roma Greco-Catolică este scoasă în afara legii, capii Bisericii sunt aruncaţi în închisori, iar averile Bisericii sunt împărţite între statul român şi Biserica Ortodoxă.

Pe 2 iunie 2019, Papa Francisc i-a beatificat pe cei şapte episcopi martiri în cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii celebrate pe Câmpia Libertăţii.

Stejarul lui Avram Iancu vechi de 6 secole, teiul lui Eminescu şi crucea lui Avram Iancu

Stejarul vechi de 600 de ani al lui Avram Iancu, aflat în parcul care poartă numele marelui revoluţionar de la 1848, teiul de pe deal de sub care Eminescu a văzut pentru prima oară Blajul şi crucea lui Avram Iancu aflată pe acelaşi deal sunt încă trei obiective turistice încărcate de însemnătate pe care nu trebuie cu niciun chip să le ratezi dacă ajungi în Mica Romă.

Ajuns după un drum greu, început în Bucovina, pe Dealul Hula din Blaj, Eminescu s-a oprit la umbra unui tei și, având o perspectivă amplă asupra oraşului, şi-a luat pălăria într-o mână şi un carnet în alta şi a strigat cât l-au ţinut plămânii: „Te salut din inima, mică Romă. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”

Teiul lui Eminescu este declarat monument al naturii. La câțiva metri distanță de tei se află crucea lui Iancu, înaltă de patru metri. Iniţial, această cruce nu a făcut nicio trimitere la Avram Iancu, fiind ridicată în semn de recunoștință față de fapta filantropică a episcopului Ioan Bob, care, în timpul foametei din 1815, a ars hârtiile datornicilor cărora le împrumutase bucate.

Ulterior, de această cruce s-a legat şi momentul de la 1848 şi, de altfel, de la acea dată nimeni nu-i va spune altfel decât “Crucea lui Iancu”, iar dealul pe care se află va lua numele de “Dealul Crucii”.

De la poalele crucii se vede întreg orașul, iar crucea poate fi admirată şi de pe Câmpia Libertăţii.

Crucea lui Avram Iancu văzută de pe Câmpia Libertăţii

Iar Parcul Avram Iancu, aflat în centrul oraşului, este o oază autentică de relaxare şi frumos. Parcul a fost, iniţial, grădina Castelului Mitropolitan şi Episcopiei Greco-Catolice.

Aici poate fi admirat stejarul lui Avram Iancu, care are aproximativ 6 secole de viaţă. În ultimii ani de viaţă, se spune că cel supranumit „Crăişorul Munţilor” stătea adeseori la umbra acestui stejar cântând cântece de jale.

De asemenea, se zice că stejarul a fost, totodată, martorul discuţiilor despre marile probleme naţionale cu care se confruntau românii din Transilvania, purtate între Avram Iancu şi prietenul său din copilărie, episcopul greco-catolic Alexandru Şterca Şuluţiu.

Stejarul lui Avram Iancu

Se spune că la poalele acestui stejar s-ar fi semnat ”Tratatul de la Blaj” între reprezentanții Imperiului Habsburgic și ultimul principe ardelean, Mihai Apaffi al II-lea (1676-1713). Documentul a marcat, practic, pierderea independenței Transilvaniei și intrarea sub autoritatea austriacă.

Tot sub bogata coroană a stejarului a definitivat planurile orașului în primăvara anului 1737 și episcopul Inocenţiu Micu Klein.

Fosta grădină episcopală, actualmente parc, beneficiază, în prezent, de fântâni arteziene, de un lac superb pe care plutesc atât macheta unui castel în alb-albastru, cât şi lebede albe, de un loc de joacă şi, desigur, de multe bănci amplasate la umbra copacilor seculari. De fapt, vorbim despre un veritabil complex natural si antropic.