Mariajul lui Jordan cu Juanita Vanoy a durat, cu tot cu o despărțire temporară, 17 ani. Juanita era însărcinată cu primul copil al cuplului, astfel că în 1989 pasul firesc pentru care au optat cei doi a fost să se căsătorească. Trei copii au împreună Michael Jordan și Juanita Varoy, pe lângă Jeffrey Michael apărând în familia lor și Marcus James și Jasmine, scrie Playtech.ro.
În viața de cuplu nu a curs doar lapte și miere, cei doi au avut mai multe momente tensionate, s-au și separat în 2002, însă după o perioadă de tatonare, Michael și Juanita s-au împăcat. Nu pentru multă vreme, astfel că în 2006 s-a produs ruptura definitivă.
Momentul divorțului a fost însă unul care l-a cam ușurat de bani pe celebrul baschetbalist. Este cel mai costisitor divorț din lumea sportului, căruia presa internațională i-a acordat spații ample. 168 de milioane de dolari a plătit Michael Jordan pentru a pune capăt legal căsătoriei cu Juanita Vanoy, care i-a dăruit fostului star din NBA trei copii.
Nu a trecut decât un an de la divorț și Michael Jordan începuse o relație cu Yvette Prieto, un model americano-cubanez, care avusese o relație cu Julio Iglesias Jr. Jordan nu a putut să ascundă prea mult noua sa relație, totul a ieșit la iveală în momentul în care s-a mutat împreună cu noua sa parteneră. În 2011, cei doi s-au logodit, iar doi ani mai târziu s-au căsătorit, la Palm Beach, Florida, ceremonia la care printre alții a asistat și celebrul Tiger Woods costând după unele surse aproximativ 9 milioane de euro.
Deja pățit și cu lecția învățată, Michael Jordan și-a luat măsuri de precauție la a doua căsătorie. Astfel, Michael Jordan şi Yvette Prieto au făcut un contract prenupţial, care presupune că, în cazul unui divorţ, Yvette va primi câte 1 milion de euro pentru fiecare an de căsnicie. Dacă mariajul depăşeşte 10 ani, aceasta va primi 5 milioane de dolari pentru fiecare an în care a fost măritată cu Michael Jordan.
Yvette (41 de ani) şi Michael (57 de ani) au doi copii împreună: gemenele Ysabel şi Victoria, născute în 2014. Acestea se alătură celorlalți trei copii pe care Jordan îi are din prima căsătorie: Jeffrey (32 de ani), Marcus (30 de ani) şi Jasmine (28 de ani).