Ultima zi a recursului desfășurat la Muttenz, cantonul Basel, a evidențiat fragilitatea acuzațiilor aduse lui Platini și fostului președinte FIFA, Sepp Blatter. Procurorul federal Thomas Hildbrand a fost pus într-o situație jenantă când a prezentat drept dovadă un articol din cotidianul Le Monde și a cerut audierea jurnalistului. Curtea de Apel a respins ferm cererea, subliniind lipsa unui fundament solid pentru continuarea acuzațiilor.
Această decizie scoate la iveală rolul justiției elvețiene în linșajul mediatic la care a fost supus Platini, orchestrat cu complicitatea FIFA, care dorea să-l excludă din cursa pentru președinția forului mondial.
Un fost angajat FIFA, martor direct la acea perioadă, a dezvăluit detalii în premieră. Potrivit acestuia, Platini avea sprijin larg și era favorit să-l înlocuiască pe Blatter în 2016. După ce scandalurile de corupție au zguduit FIFA în mai 2015, Platini i-a cerut lui Blatter să demisioneze, intenționând să candideze la președinție. Blatter a refuzat, afirmând că va pleca doar dacă va fi forțat.
Pe 29 iulie 2015, Platini și-a anunțat oficial candidatura. În acel moment, Blatter a decis să-l elimine din cursă. Acesta s-a consultat cu Marco Villiger, secretarul general adjunct al FIFA și omul său de încredere. Villiger a propus o strategie bazată pe un pretext juridic: o plată din 2011 către Platini, efectuată fără documentație clară, bazată doar pe un acord verbal. Villiger s-a întâlnit apoi cu prietenii săi din Parchetul Federal, inclusiv procurorul general Michael Lauber, procurorul Olivier Thormann și purtătorul de cuvânt al Ministerului Public Federal, André Marty. Acolo, a fost pus la punct planul: deschiderea unei anchete penale împotriva lui Blatter pentru această plată, într-o primă fază fără consecințe pentru Platini. Elementul-cheie urma să fie comunicatul de presă al Parchetului Federal din 25 septembrie 2015, care ar fi declanșat procedurile etice FIFA, permițând suspendarea lui Platini pe 8 octombrie 2015.
Blatter, convins că planul este imbatabil, a acceptat strategia. Villiger i-a sugerat chiar posibilitatea unei suspendări pe viață pentru Platini, idee care l-a amuzat pe Blatter.
Villiger a avut în vedere și viitorul său. Astfel, a făcut un pact secret cu Gianni Infantino, secretarul general al UEFA și fosta mână dreaptă a lui Platini. Conform acestui acord, Villiger urma să fie numit secretar general al FIFA dacă Infantino era ales președinte, primind și compensații financiare considerabile.
Odată ajuns președinte al FIFA, Infantino a stabilit relații strânse cu Parchetul Federal, organizând întâlniri secrete la hotelul Schweizerhof din Berna. Scopul era prevenirea unei posibile anchete care l-ar fi putut viza pentru un comision primit când era la UEFA. Infantino a mers până acolo încât i-a promis lui Lauber o funcție de conducere în Fundația FIFA după retragerea sa din procuratură. Această strategie a eșuat în final, ducând la demisia forțată a lui Lauber.
FIFA și Parchetul Federal au făcut tot posibilul să mențină acuzațiile împotriva lui Platini, dintr-un motiv simplu: o eventuală despăgubire pentru acesta ar putea ajunge la 50 de milioane de franci elvețieni, echivalentul salariului pe care l-ar fi câștigat ca președinte FIFA timp de 10 ani. Aceasta a fost și motivația reală pentru care Platini nu a fost acceptat ca parte civilă în procesul intentat împotriva lui Infantino și Lauber.
La aproape 70 de ani, Platini nu mai reprezintă o amenințare pentru Infantino, care continuă să conducă FIFA fără opoziție. Deși achitat, fostul triplu câștigător al Balonului de Aur a fost eliminat definitiv din lumea fotbalului, exact cum au plănuit dușmanii săi în urmă cu un deceniu.